O alta filă-n viaţa mea
S-a scris ieri, poate trebuia
De mult să o desființez,
Din suflet să îmi dezmembrez
Acea bucată de hotar,
Ce lasă-n urmă gust amar.
Poate că, n-ar fi trebuit
De fapt, atât să-l fi iubit,
Sau poate, încă mai visez?
Însă sunt trează şi oftez?
Noaptea trecută a fost plină
De vise, flori într-o grădină,
Zăpadă multă, frig şi ceață,
Apoi o mare de verdeață,
O noapte plină doar de vis.
În zori, m-am apucat de scris.
Astăzi pe toţi v-aş întreba
De ce-a intrat în viața mea?
Cu chipul plin de veselie
Şi-apoi cu inima pustie,
Încet, încet s-a-ndepărtat?
Ieri, era trist când a plecat,
Dar el a vrut, doar am simțit,
N-am să sufăr la infinit,
Am să-l alung din vis cumva,
Azi, îl tot șterg din viața mea
Deşi sufletu-mi invadase,
Mi-a lăsat amintiri frumoase,
Dar n-a fost sincer la sfârșit,
Oare de ce a mai venit?
Doar pentru înc-o amintire?
Doamne! cum să-mi mai vin în fire?
L-am așteptat şi l-am iubit
Cu-adevărat, dar a venit
Un altu-n locul celui care
Îmi dăruise la plecare
O boltă de steluțe plină,
În urmă a lăsat, rugină,
Tristețe, lacrimi şi durere,
De-ar fi rămas, o mângâiere
Ar fi fost ziua ce-o trăiesc.
Oare de-azi am să mai zâmbesc?
S-a scris ieri, poate trebuia
De mult să o desființez,
Din suflet să îmi dezmembrez
Acea bucată de hotar,
Ce lasă-n urmă gust amar.
Poate că, n-ar fi trebuit
De fapt, atât să-l fi iubit,
Sau poate, încă mai visez?
Însă sunt trează şi oftez?
Noaptea trecută a fost plină
De vise, flori într-o grădină,
Zăpadă multă, frig şi ceață,
Apoi o mare de verdeață,
O noapte plină doar de vis.
În zori, m-am apucat de scris.
Astăzi pe toţi v-aş întreba
De ce-a intrat în viața mea?
Cu chipul plin de veselie
Şi-apoi cu inima pustie,
Încet, încet s-a-ndepărtat?
Ieri, era trist când a plecat,
Dar el a vrut, doar am simțit,
N-am să sufăr la infinit,
Am să-l alung din vis cumva,
Azi, îl tot șterg din viața mea
Deşi sufletu-mi invadase,
Mi-a lăsat amintiri frumoase,
Dar n-a fost sincer la sfârșit,
Oare de ce a mai venit?
Doar pentru înc-o amintire?
Doamne! cum să-mi mai vin în fire?
L-am așteptat şi l-am iubit
Cu-adevărat, dar a venit
Un altu-n locul celui care
Îmi dăruise la plecare
O boltă de steluțe plină,
În urmă a lăsat, rugină,
Tristețe, lacrimi şi durere,
De-ar fi rămas, o mângâiere
Ar fi fost ziua ce-o trăiesc.
Oare de-azi am să mai zâmbesc?
O PICATURA DE SUFLET
RăspundețiȘtergereNoapte plină de vise
frumos ca un zambet
daca nici asta nu postezi nu o sa mai las nici un comentariu promit
Promit c-orice s-ar intampla
RăspundețiȘtergereAm sa te scot din viata mea!!!
Oricate lacrimi vor mai curge
Nimic la tine nu ajunge.
Iubirea mea a fost prea mare,
Voi gasi drumul spre uitare,
Si noaptea cand n-am sa visez,
Chiar daca azi crezi c-aberez ....
Am sa te uit, stai linistit....
Iar daca vrei ..chiar iti promit!
Am doua brate calde
RăspundețiȘtergereCare uneori nu le poti uita
Zambetu iubiri in care credeai
Nu il poti sterge
Nici dupa un secol
Dar dupa cateva zile
Nu te crede nici....
Broscuta din tine
Nu va gasi drumul spre uitare
Nu promite ce nu poti face ....
No sa ma uiti toata viata ta
Simt asta si nu ma insel niciodata :x
Dana sa stii ca totul va fi bine,iar lucrurile se vor indrepta ase se pare si asa va fi.Trebuie sa vina si Marian pe data de 13.02.2010 in club Princess unde se vor aduna dj-ei de la Radio 21 cat si ascultatorii.Tot raul spre bine.Succes si voie buna.By Kyry
RăspundețiȘtergereMereu ai tu dreptate,
RăspundețiȘtergereM-ai cunoscut mai bine,
Decit te-am cunoscut
Iubite, eu, pe tine
Dar nu am sa cersesc
Iubirea niciodata...
Nici nu vreau sa sufoc
Cu dragostea-mi curata,
Vreau un strop de iubire
Din suflet sa primesc,
Sa-mi scalzi in fericire
Clipa ce-ti daruiesc....
kyry multumesc dar spun ca deocamdata eu sunt racit nu stiu daca voi veni pe data de 13.02.2010in club Princess si nu vreau sa fiu intales gresit dar nu mai vreau acuze ca vin pt ceva anume la bucuresti .
RăspundețiȘtergereNu promit ca vin dar nici nu spun NU va multumesc ca va ganditi la mine dar am plecat din bucuresti dezamagit si nu mai cred nimic
oameni buni DANA&MARIAN.....va rog,,,,lasat copilariile si clarificativa lucrurile:|:|,,SUNTETI MATURI!!!!
RăspundețiȘtergereMarian eu zic sa nu stai pe ganduri trebuie sa vii sa te duci cu mami mea in club ca a doua zii sa petreceti ca doi indragostiti ce sunteti,numai stati sa pierdeti vremea ca nu mai sunteti la 20 de ani ce naiba.profitati ca suntem alaturi de voi.of ce :));)):)):)):)
RăspundețiȘtergere