Bun venit, toamnă!

Firavă, ca o crăiasă
Ne-a părăsit blânda vară,
Numai în suflet şi-n casă
A rămas caniculară.

Urlet jalnic în cascadă,
Tânguiri de vânt grăbit
Se strecoară lent din stradă,
Toamna iar ne-a înrobit.

Zbucium crud de frunză arsă
Din sufletul toamnei reci,
În urma ploilor varsă
Rugina peste poteci.

Fierbe vinul în butoaie,
Fum din coşuri se ridică,
Curge timpul în şiroaie,
Peste noi urme aplică.

Unul strănută de zor,
Altul e mai răguşit,
Eu, aici, cu-al verii dor
Urez toamnei: Bun venit!

Voi scrie atât cât mai trăiesc

În viaţa asta scurtă şi plină cu de toate
Orice s-ar întâmpla, toţi mergem "mai departe"...
Cu bune şi cu rele, nu trebui să clacăm!
Oricât ne-ar fi de greu... ziduri escaladăm
În viaţa ca o carte... citim o poezie,
O învăţăm pe toată în noaptea prea târzie,
Rima i-o desluşim, versul il recitim,
Ne hrănim cu-a ei vrajă... sărutăm, chiar iubim...
Şi-apoi o dăm deoparte, ne având de ales
Chiar dacă, nu chiar toţi... versul i-am înţeles,
Durerea e prea mare, nu prea găsesc pastilă
Însă privesc cer, nicicând nu cerşesc milă!
Doar Dumnezeu prea sfântul mă poate ajuta,
Uit că îmi este greu... întorc iar pagina...
Aşa-s de când mă stiu, oricât mi-ar fi de greu...
Printre cei suferinzi, ca mine, voi fi EU,
Cea care e-nvăţată să răzbată prin foc,
Furtuni şi greutăţi... dar nu mă las deloc.
Voi zâmbi şi voi scrie atât cât mai trăiesc,
Chiar dacă nu prea văd şi nu pot să citesc.

Prizoniera-n al tau gand

Malefică licoare oare-ai avut pe buze
Sau doar stropii de ploaie te-au ajutat să-învingi,
Să-ți fiu prizonieră și gândul să m-amuze,
Întreaga mea ființă-n catifelate chingi
Mi-ai înrobit-o-n zale...coșmar cu plete-n vânt,
Dulce captivitate, la pieptul-ți m-ai valsat
Din prima sărutare, mă întreb cine sunt
Prin picături de ploaie de mână am dansat,
Țesând un strop de cer senin doar pentru mine
Mi-ai dăruit un spațiu numai al meu pe veci,
În sufletul tău tandru, m-ai ferecat iubire,
Mi-ai așternut sărutul fierbinte pe poteci.

Să uit că exiști

De n-ar mai fi iarnă, din nou să mă plouă,
Cu stropi reci de lacrimi, din zori stropi de rouă,
De n-ar mai fi iarnă, să nu mă mai ningă
Cu dor de speranță ochii să-mi mai plângă.
De-ar fi primăvară cu ploile reci,
Cu tine de mină s-alerg pe poteci,
Să-mi plouă pe plete, păcatele mele,
Iar ploaia de seară, de tot să le spele,
Cu stropii de ploaie ce cad peste zi
Să-mi spele păcatul de a te iubi,
În miez de noapte, o ploaie de stele
Cu vise să-nvingă păcatele mele.
Să uit că exiști, strop de dor peste cer
De-ar ploua odată, de n-ar mai fi ger,
De-ar fi primăvară cu flori de cireși,
Să uit că exiști, din minte să-mi ieși.