Să nu-ndrăzneşti

 

 

Să nu-ndrăzneşti cândva să mă iubeşti
mai mult sau mai curat decât o fac,
când voi muri, din ger să te trezeşti
deasupra urnei mele, un capac.

Să nu-ndrăzneşti să mă divinizezi,
cum fac mereu, iubirea mea fierbinte,
la primul pas prin mine să valsezi,
cu tot ce am, cu sufletu-nainte.

Să nu-ndrăzneşti să mă alungi vreodată
aşa cum o fac eu, neîncetat,
şi totuşi să m-aduci nealterată
deasupra norilor ca-ntr-un palat.

Să nu-ndrăzneşti să mă păstrezi aproape
cum te păstrez, deşi toţi mă acuză
că te iubesc trecând prin foc şi ape,
iar tu, fără de mine-ai fi o muză.

Să nu-ndrăzneşti să mă iubeşti ca mine,
oricine-n astă lume-i trecător,
doar tu renaşti din ce în ce mai bine
în timp ce eu mă sting de al tău dor.