Un fir de soare

mai vreau un fir de soare
să-mi mângâie ființa,
să mă cufund în mare,
să-i depăn suferința.

mai vreau un strop de vară
să mă înece-n cânt,
departe sunt de ţară
dar nu și de cuvânt.

mai vreau să-mi clătesc geana
în valurile mării,
să pun nisip în cana
fierbinte-a împăcării.

să uit c-am fost lovită
de lași și ipocriți,
nu vreau să fiu slăvită,
vreau să trăiesc, voi știți?

 

 

 

 

 

Poem crunt

Am vrut să-ți scriu pe frunte, dimineața,
când șoapta ta-mi sădea în trup fiori
când soarele-mi cerea să-ți dărui viața
deși ți-am dat-o de mai multe ori.

nici nu mai știu cu ce se-nvinge lumea
cu ce se-ngână nopțile, pe rând,
din ce se naște vidul sau mulțimea,
știu doar atât, ești viu în al meu gând.

Am vrut să-ți scriu pe pletele albastre
când marea înceta să mă sărute,
pe firul de nisip căzut din astre,
să luminez zdrobind nopțile mute.

nici nu mai știu de când te-ascult în mine
silabisind tăcerile pustii
și mă ascund de tot ce se cuvine
să nu m-auzi cum te aștept să vii.

Am vrut să-mi șterg iluziile toate
de praful vremilor nepământești,
să-ți scriu din lacrimile-asimilate
poemul crunt în care dăinuiești.

nici nu mai știu unde mi-am pus cuvântul,
sub piatra rece să nu istovească,
dar am zidit pe stele jurământul
să te iubesc cu patimă cerească

Drumuri întortocheate

 

 

 

Nu toţi au şansa să-şi atingă visul
Exact aşa cum l-au pictat în gând,
Ca nu cumva să-l afle tot învinsul
Prin fire de nisip cutreierând.

Nu toţi avem acelaşi drum cu soare,
Cu umbre sau cu stropii reci de ploi,
Unii pornesc cu lacrimile-amare
Timizi, pe alei bătătorite-n doi.

Alţii se nasc odată cu trecutul
Sau cu prezentul crud şi arogant,
Se-avântă fără-a mai şterge de praf scutul,
Se-ntorc pe-acelaşi drum, extravagant.

Alţii pudrează pur şi simplu totul
Cu flori de nuferi, lebede desculţe,
Aşa firesc, ca şi când alfabetul
De-abia s-ar zămisli ca să-l pronunţe.

Fluturi adormiţi

 

 

Mătură vântul cu mine
Grădinile suspendate,
Fluturi albi, printre verbine
Se-ntrec  în maturitate.

Şi-au cusut viaţa la gură
S-o trăiască-n disperare,
Fluturând peste măsură
Genele, din floare-n floare.

Uneori se-ascund în taină
Ca nisipul în sidef,
Îmbrăcând singura haină
Ce-au ţesut-o la gherghef.

Curg şiroaie de lumină
Din ochii stelelor triste,
Au clipit pline de vină
Trecând noaptea în reviste.

Razele-au străpuns aripa
Fluturilor fericiţi,
În zadar şi-au ţesut clipa
Vrând să zboare adormiţi.

Praf de stele garnisite
Cu polen, pulverizat
Se distinge sub cuvinte
Într-un mod cicatrizat.

Sub nisip

Fir cu fir, am dat deoparte
Strălucirea prefăcută
Ca pe-o pagină de carte
Repetabilă, acută.

Îi priveam în taină zgura
Ce părea desăvârşită,
Să-i înlătur armătura
Doar cu vise căptuşită.

I-am pansat fragilul suflet
Cu petale de narcise,
În timp ce, călcâiu-n umblet
Risipea tăceri nescrise.

Valul nu-nceta să doară,
Lacrima-l recontopea
Ca şi când întâia oară
Sub nisip zăream o stea.

Sub nisip se naşte cerul
În care mă năpustesc
Când mă arde efemerul
Pe care îl dăltuiesc.

 

 

 

Prefer să visez

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Mă arde liniștea adâncă
Din gheaţa nopților trecute,
Speranța mă vânează încă,
Punând sechestru zilei mute.

Mă arde haosul eteric
Ce prinde aripi uimitoare
În gheara unui mit feeric
Ce-a înflorit dintr-o eroare.

Îi cer trecutului iertare
Să i-o pot dărui-n vecie,
Aleg aleea spre visare
Să nu simt ce va fi să vie.

Îi dăruiesc nopții iubire
Să-și împletească cer cu stele
Chiar dacă va fi să te mire
Șuvoiul lacrimilor mele.

Îmi ninge pagina cu vise
Din cerul părăsit de ploaie,
Beau lacrimile nepermise
Ce mă transformă în șuvoaie.

Revărs paharul cu uitare
Pe toate paginile negre,
Să privesc clipa ce mă doare
Din colţul camerei integre.

Visez că se va naște clipa
Când curcubeul voi picta,
Și voi împiedica risipa
Nopților, fără șoapta ta.

Visez o șoaptă nevăzută
Pe geana pragului de seară,
Mă frige lacrima pierdută
Sub pașii tăi de astă vară.

Din ceaţă sorb numai o coajă,
Nici nu promit că voi putea
Să cern nisipul de pe plajă
Pe-un așternut de catifea.

Din suflet împletesc cuvântul
Să-aline lacrima din mers
Și nu permit să-ncerce vântul
Să-mi stoarcă dragostea din vers.

Prefer să beau, din cupe, apa,
Oricât de chioară o găsești,
Decât să sparg, sub pleoapă, ceapa
Visând o viaţă ca-n povești.

Prefer să mă ascund sub vise,
Pe norul meu, de mulţi râvnit
Iar, lacrimilor nepermise
Să le pun frâu în asfințit.

Iar, de vei râde printre rânduri
De drumul meu catifelat
Și n-ai căzut deloc pe gânduri,
E semn că n-am falimentat.

Ţipăt redus la tăcere

Pală de vânt din furtună,
Pe câmp tuplină de mac,
Umbra stelei lângă Lună,
Fir de nisip lângă lac,
Strop din ploi torenţiale,
Punctul dintr-un manuscris,
Cenuşa clipei de jale,
Tăcerea ce nu s-a scris,
Suma lui zero barat
Scăzut dintr-un radical
Cu vidul neconcentrat
În meduza de pe mal.
Un nimic peste pământ,
Fără a lăsa avere,
Voi rămâne-aşa cum sunt,
Ţipăt redus la tăcere.

Sunet pierdut în concert
Din noaptea cea mai pustie
Dansând cu pasul inert
Ca un puf de păpădie.

Te strig în noapte

În zadar te strig în noapte, nu m-auzi, deşi-ţi şoptesc
De două ori pe secundă... te ador şi te iubesc!
Eşti departe, numai Luna simte ceea ce simt eu,
Un suspin fulgeră pieptul, fără tine, dragul meu
Seara asta-i mai ciudată decât toate la un loc,
Glasul tău nu-mi mai adoarme gândurile prinse-n joc
Rătăceşti prin bezna vieţii, eu te-aştept neîncetat.
Privind clipele în care, trist, te-am imortalizat
Îţi pătrund adânc în minte, tristeţea s-o desfăşor
În patru, cinci zecimale, însă nu-mi este uşor,
Cizma crudă lasă urme pe nisipul din deşert
Iar pe chipul tău citesc radicalul cel incert.
Drumu-i lung, aventuros, trandafiri catifelaţi
De sărutul tău fierbinte cer să fie mângâiaţi...
Ieri, o teamă argintie mintea-mi inundase lent
Azi, val imens de speranţă mă cuprinde elocvent,
Mâine-n zori Luna dispare, chipul ţi-l voi lumina
Pe-un platou plin de iubire, îmi voi jertfi inima
Fără nici o remuşcare, fără nici un strop de-amar
Îţi voi alunga tristeţea dându-ţi zâmbetul în dar,
În deşertul plin de zgură trandafiri vor răsări,
Cu iubirea noastră pură veşnic îi vom înflori.

Te-aşteaptă marea...

M-am chinuit să descifrez
Paşii tăi în nisip fierbinte,
Am vrut să te eliberez
Dar alergai prin a mea minte...
Prin valuri să te pierd am vrut
Dar nu m-ascultă inima
Chiar dacă-n mări te-aş fi pierdut
Te-ar fi readus iubirea mea.
Te-aşteaptă marea-n zori iubite
Să-i mângâi firul de nisip
Să-ţi cânţi iubirea ca-nainte
Să mă iubeşti ostentativ...
Te-aşteaptă marea dragul meu
Luceafărul să-l eclipsezi
Când îmi vei da sărutul tău
Şi sufletul să-mi luminezi...

S-a oprit timpul in loc

Pur și simplu s-a blocat...
Am întors-o, am așteptat...
Nici invers n-a vrut să-nceapă...
Fir de nisip, fără apă,
S-a blocat și nu mai vrea
Să mai curgă...viaţa mea
S-a oprit în loc de-odată...
Era așa-nmiresmată...
Valuri line peste tot
Chiar îmi era drag să-not,
Vântul calm se potolise,
Ploua doar cu praf de vise
Iar acum clepsidra zace
Parca-am prins nisipu-n ace.
Și ceasornicu-am privit
Și el s-a înțepenit...
Nu e vis, nu-i o poveste...
Și ecoul amuțește
Indignat și necăjit...
Oare unde am greșit?

Doar in vise mai poti veni

Într-un mister m-aş cufunda
Ca-ntr-un coșmar de catifea,
Pe malul mării să pășesc
Pe nisip iar să te-întâlnesc.
Soarele trupul să-mi mângâie
Iar gura ta dulce-amăruie
Dorul tău să mi-l răcorească,
Luna de-o vrea să se trezească
Din așternutul ei de foi,
Să ne găsească pe-amândoi...
Tu raza mea caldă de soare
Iar eu oaza ta de răcoare,
Pe-aceiași plajă minunată
Unde-adormise lumea toată,
Doar noi ne sărutam într-una
Având martoră numai Luna
Și stelele nemuritoare
Ce-aruncau peste noi o mare,
Imensă dragoste fierbinte.
Nu-mi va ieși nicicând din minte
Noaptea cu valul liniștit,
Sărutul tău nestăvilit
Ce-a dat iubirii o nuanță
Cum nu găsesc în nici o viață
Din patru, cinci de-aș mai avea.
N-am să găsesc iubirea ta
Pierdută-n cele patru zări,
Am tot sperat în alte zori,
Dar, nu voi întâlni nicicând
Oricât m-aș ruga... și de vânt,
De plaja cu nisipul fin,
De Dumnezeul meu divin,
De stelele ce ne-au unit
Și nici de visul ce-a venit,
Azi noapte, fără să-l mai chem,
Iubirea ta, ca un blestem,
De zeci de ani, va sta mereu
Aprinsă în sufletul meu,
Și-oricât de mult m-aș tot minți
Doar în vise mai poți veni.