Mi-e drag să te iubesc!

Mi-e drag să râd de fericire,
Chiar să plâng dacă este cazul,
De dorul tău sau din iubire
Să-mi ardă lacrima obrazul.

Mi-e drag să împletesc cuvinte
Pentru cei care mă citesc
Dar, am imensa rugăminte
Nu-mi impuneţi ce să iubesc.

Mi-e drag să dăruiesc lumină
Când soarele s-a îndepărtat
Deşi nu e din a mea vină,
Cu stelele-am fraternizat.

Mi-e drag să desluşesc mistere
Când noaptea pleacă-n pribegie
Grăbind spre alte emisfere,
Viaţa să ţi-o dau numai ţie.

Mi-e drag să-ţi fiu stropul de apă
Cel care viaţa-ţi îndulceşte
Deşi m-am născut de sub pleoapă
Iubirea-n mine înmugureşte.

Lăcrimând prin anotimp

Oricâte lacrimi vor mai curge
Pe-obrazul meu, brăzdat de timp,
Voi ştii că-n viaţă nu-mi ajunge
Să te-ascund sub un anotimp.

În primăvară mi-ai dat viaţă,
În vară cerul înstelat
Şi m-ai trezit de dimineaţă
În toamna ce s-a instalat.

Oricâte lacrimi vei mai şterge
De pe obrazul meu, ridat
Cu tine-n suflet eu voi merge
Prin anotimpuri, neîncetat.

Din gândul tău voi lua culoare,
Cu elixir amestecată
Şi-o voi răstălmăci sub soare,
Să-ţi dau iubirea mea curată.

Oricâte lacrimi vor mai curge
Pe toate le voi transforma
În mângâieri ce vor ajunge
Să-ţi lumineze inima.

În urmă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

 

Lăsaţi-mă să-mi aştern clipa

Din lacrimi stinse în suspin,

Să-mi bandajez cu vers aripa

Rănită-n dragoste şi chin.

Lăsaţi-mă să-mi pun pe frunte

Lauri de gheaţă şi de dor,

S-alerg cu strofele spre munte,

Numai spre norii mei să zbor.  

Lăsaţi-mă să-mi depăn clipa

 Cum mi-a dictat-o Dumnezeu,

Nu-mi jefuiţi din piept risipa

De-a dărui din harul meu.

Lăsaţi-mă să-mi pun pe geană,

Sub lacrimi ce-au brăzdat obrazul,

Ochii lui verzi ce mă îndeamnă

S-ascund din viaţa mea necazul.

Lăsaţi-mi viaţa să se scurgă

Cu fiecare vers duios,

Ca un izvor de dor să curgă

Din dragoste pentru frumos.

Lăsaţi-mă să las în urmă

Numai ce simt şi ce gândesc,

Chiar dacă viaţa mi se curmă

Doar pentru că prea mult iubesc.

 

Purtându-ți dorul

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Am privit în ochi iubirea
Ca pe-o divă grațioasă,
Într-o zi când nemurirea
Se târa ca o țestoasă.

I-am dat apă, să se spele
Pe-obrazul catifelat
Și-am pornit-o printre stele
Cu gândul cel mai curat.

Am privit în ochi iubirea
Într-o zi cu nori și ploi,
Se născuse nemurirea
Pe-obrazul filelor sloi.

I-am dat aer să respire,
Curcubeu să înflorească,
I-am dat șoapta de iubire
Balsamul să-i folosească.

Am privit în ochi iubirea
Ca pe-un zeu, neputincioasă,
Se născuse din clădirea
Stelelor pe bolta joasă.

I-am dat visul nepătat
Născut în zori fără ceaţă,
Și cerul ce ne-a scăldat
Lacrimile de pe faţă.

Am privit în ochi iubirea,
Cerului să-i redau zborul
Și-am capturat fericirea
Sub aripi, purtându-ți dorul.

De-aş şti

De-aş şti că nu ţi-am fost povară
În clipele când suspinai,
Mi-aş pune viaţa-n călimară
Şi ţi-aş şopti: te rog, mai stai!
De-aş şti că n-am fost suferinţă
În clipele cele mai bune
Te-aş caută cu-a mea credinţă
Să-ţi dau doar ce-i mai sfânt pe lume.
De-aş şti că n-ai avut răgazul
Sufletul de-ajuns să-mi cunoşti
Acum aş întoarce obrazul
Neîncetat să mă loveşti.
De-aş şti că-n noaptea fără vise
Prea ieftin teatru n-ai jucat
Aş sta ascunsă în culise
Şi-aş lăcrima neîncetat.
De-aş şti, iubitul meu, c-ai fost
Sincer, cum nu ai fost nicicând
Aş rătăci fără de rost
Prin viaţă, doar cu tine-n gând.
De-aş şti că n-am fost umplutură
În clipele când suspinai,
Ţi-aş dărui pe veci căldură,
Şoptindu-ţi cald: te rog, mai stai!

M-am născut să te iubesc

Eu, am apărut pe lume, poate nici n-am fost dorită,
Am luptat cu norii nopţii, am iubit, am fost iubită,
Furtunile vieţii crude umerii mi-au agresat,
Dar cu capul sus, minciuna şi necazu-am finisat,
Buruienile crescute în jurul meu înfloreau
Ispitindu-mi veşnic drumul, sufletul îmi agresau,
Mă înconjurau ca iarna, mă striveau ca pe-o hârtie,
Inima-mi plângea sălbatec, mă simţeam tristă, pustie,
M-am născut, să văd mirajul ce nu-l vede orişicine,
Să primesc suspin şi lacrimi, iar în schimb să dărui bine.
Petale de trandafiri dintre spini să tot culeg,
Am prins aripi peste nouri încercând să înţeleg
Cât bine are acela cu averi, făr-de iubire?
Cât ne poate-ndoctrina neghina de sub safire?
M-am născut să dărui clipă Universului din mine
Transformând crivăţul vieţii-n raza culmilor alpine.
Zbor prin noaptea cea mai crudă, ca un liliac viteaz
Fremătând seva din lacrimi, ce-mi tot sapă pe obraz,
Sper să-ţi sorb din ochi tristeţea, care mi-o ascunzi zâmbind
Să-ţi aplic veşnic sărutul peste gleznele-ţi, iubind
Ceea ce nimeni nu vede, nici cu lupa cea mai fină,
Dăruindu-ţi veşnicie peste-a ochilor lumină.
Impregnând iubire pură, nu cea din dicţionar
Ce se pierde peste noapte, transformându-se-n coşmar.
Vom vibra zdrobind durerea care-a-ngenunchiat prezentul,
M-am născut să te iubesc, azi îmi iau angajamentul.

Sunt

Pe-o plajă infinită, fir de nisip plăpând,
Prin valuri înspumate pline de greaţa vremii
Escaladez pe vârfuri, să nu m-auzi plângând,
Înot peste catargul ce mi-a învins atomii,
Zbor fără să îmi bată obrazul vreo aripă,
Plutesc fără putere, cu virgula-ntre rime
Cruzimea îmi ascunde vocala peste clipă,
M-astup în întuneric, răcnesc a mea miime.
Fir de nisip sălbatic pe-o plajă însorită
Scăldat în valuri calme din visele albastre,
Pierite ieri în flăcări, din rugina-mpietrită
Înmuguresc pe firul viu al iubirii noastre.

A FI OM E LUCRU MARE!

Dragul meu, nu-s un savant,
Sunt un om ca orişicine...
N-am minte de elefant...
Dar... vei apela la mine
Chiar atunci când nu gândeşti
Şi îţi voi răspunde-n grabă,
Chiar de vrei să mă plăteşti:
"Am de făcut altă treabă!
Sufletul nu mă mai lasă
Să mă calci tu în picioare
N-ai cei şapte ani de-acasă!"
A FI OM E LUCRU MARE!


dedicată unui coleg (boier Bibescu)

Lasati-ma sa plang!

Mi-am pus în gând să nu-i dau curs...
De mult mi-am spus că-s de ajuns...
C-au fost destule-n viaţa mea
Dar și azi ... s-a-întâmplat aşa...
Mi-am pus în gând... am și promis...
Dar n-am făcut-o... nici în vis.
Am fost chiar și amenințată
De toți amicii... implorată...
Dar n-am putut să mă abțin...
N-a trebuit mult...doar puțin...
Și totul s-a pornit în lanț...
Pe-obrazul meu formând un șanț
Fierbinte... fără de oprire...
Nici nu avea ce să mă mire...
De fapt curgeau două izvoare...
Curgeau...fiindcă prea rău mă doare...
Mă dor ...aluzii și cuvinte...
Mă doare sufletul fierbinte,
Mă dor clipele ce se scurg
Și nopțile ce nu-mi ajung,
Mă dor secundele de vis...
Mă doare ceea ce n-am scris,
Mă doare că îmi ești departe
Atât de mult... mă doare... foarte...
Mă dor și serile târzii...
Când te aștept ... și numai vii,
Ma dor prea multe...și prea tare
Deși n-am cum să cer iertare...
Că am promis...mi-am pus și-n gând ...
Azi ...plâng...lăsați-mă să plâng!