Nu voi abdica

Dacă nu vezi sau simţi ca mine,
Dacă nu ştii prin ce răzbesc,
Te du, te rog, unde-ţi e bine,
Nu te reţin, nu te lovesc!

Eu clipele le ung cu miere
În fiecare zi amară,
Iar dacă nu-ţi face plăcere
Să le-ndulcim, nu-mi da ocară!

Trăim cu toţi pe-această lume
Să împărţim ce-i mai frumos,
Unii vor viaţa să-mi consume
La modul cel mai dureros.

Alţii-nmulţesc ciorba cu apă
Să-şi crească încă doi copii,
În viaţa lor să nu încapă
Singurătatea inimii.

Unii pândesc precum pisica,
La orice colţ, la orice gură
Să-şi umfle pe furiş burtica
Cu tot ce are-o picătură.

Alţii m-atacă pe la spate
Fiindcă aşa s-au învăţat,
Sperând să mă îngroape-n noapte
Sau să m-atragă în păcat.

Unii lovesc cu bumerangul
Fără să-şi dea seama măcar
Că mie nu-mi va pica rangul
Fiindcă nu-l am şi e-n zadar.

Unii m-atrag sperând bezmetic
Că mintea-mi este precum fusta,
Din suflet să-mi rupă vreun petic
Hrănindu-se precum lăcusta.

Alţii în goana dup-avere
Îmi cerşesc tot ce pot ceda,
Eu nu alerg după putere
Nu vreau a mă împiedica!

Dau gratuit suflet pe pâine
Şi nu cer nimănui nimic,
Iar, dacă n-aveţi loc de mine
V-anunţ că nu am să abdic!

Nu-s educată-n şcoli înalte,
N-am diplome de mare boss,
Dumnezeu a vrut să mă salte
Iar, eu Îi mulţumesc frumos!

Dacă nu vezi la fel ca mine
Orice-ai avea în jurul tău,
Nicio lentilă nu-i de tine,
Te du, te rog, cu Dumnezeu!

Iubiţi curat, veţi fi iubiţi!

Aş fi privit în ochii lor,
În ochii animalelor...
Le-aş fi-ntrebat, de-aş fi putut
Să pot spune de la-nceput
Povestea mea, a lui, a ta,
A celui care ieri ofta,
A celei care s-a-necat
În lacrimi fără de păcat...
I-aş fi-ntrebat în zori de zi,
În timp ce le priveam ochii;
În lumea asta, de huzur
Cu toate relele din jur
Ce păreri au, ei, despre "noi"
Oamenii "buni, frumoşi sau goi"?
Despre cei care pot trăi
Fără să ştie a iubi,
Despre cei fără sentimente,
Fără iubire şi regrete,
Fără strop de tremur în glas,
Despre cei mulţi... mulţi au rămas
Cei ce nu au trăit nicicând
Cu un alt sufleţel în gând,
Despre cei ce nu s-au hrănit
Cu-o amintire şi-au rostit
O declaraţie din buze
Numai aşa, să se amuze
Pe seama celor ce n-au cum
Să treacă peste timp oricum...
A celor care ştiu ce-i viaţa
Amestecată cu verdeaţa
Crescută din lacrimi curate,
Dulci, acrişoare sau sărate,
A celor ce-au descoperit
Sentimentul de-a fi iubit
Şi de-a iubi cu o tărie
Cruntă, precum o datorie
Numai de Dumnezeu lăsată
Şi cu sudoare, ferm păstrată.
Aş fi privit în ochii lor,
În ochii sfinţi ai cailor
Şi-aş fi-ntrebat: "-Voi ştiţi cumva
Ce-nseamna oare dragostea?"
Mi-ar fi răspuns într-un târziu
Probabil biciuiţi... nu ştiu,
Sau înhămaţi la o căruţă
Trăgând precum o maşinuţă,
Sau un robot din altă eră...
"-Sunt doar un cal, nu... o himeră,
Iar cei ce dăruiesc iubire
Strălucind într-o fericire
Sunt doar câţiva pe-această lume,
Ce-şi poartă crucea spunând glume,
Eu port povara pe spinare
Rumegând iarbă hrănitoare,
Legat la margine de drum,
Sufletul meu poate e scrum,
Tu, omule ce biciuieşti,
Mă-ntrebi pe mine? tu iubeşti?"
N-am apucat mai mult de-atât
Calul legat să îl ascult,
De teama celor ce goneau
Pe-autostradă şi gândeau
Că sunt bolnavă şi vorbesc
În zadar până răguşesc.
Sunt mulţi ce-aleargă într-o goană
Ce denumesc iubirea "toană"
Dar cei ce ştiu a dărui
Iubire, veşnic, nu o zi,
Biciuiţi peste trup, legaţi
Suntem puţini, însă curaţi.
Voi cei ce încă mai iubiţi
Pe-această lume, huiduiţi
Şi biciuiţi de realişti,
Luptând cu hăţuri, optimişti,
Pe pajiştea înfloritoare,
Veţi mângâia raza de soare,
Nu vă lăsaţi sălbăticiţi!
Iubiţi curat, veţi fi iubiţi!