Dezmeticire

De sub tăcerea mormântală
În care m-am scăldat trei seri,
Strecor prin valul frânt de-o zală
O lacrimă pierdută ieri.

Încerc s-o prind în palma stângă,
Să pot clădi cu ea un vis
Sufletu-începe să se plângă
De dorul unui Paradis.

Din glas ţi-am adunat tristeţea
Şi agonia nesecată,
Mi-aş fii dorit să-ţi dau blândeţea
Cum o făceam, neobservată.

Pe vis să-ţi scriu cu picătura
Nopţilor astea, mult prea sumbre?!?
M-ar condamna literatura
C-am născocit-o printre umbre.

Prin întuneric fac potecă
Să îţi pătrund adânc în minte
Deşi, nu sunt o indiscretă,
Mi-e dor să-mi dai două cuvinte.

Încerc să mă dezmeticesc
Deşi, sunt foarte rătăcită,
În jungla asta mă lovesc
De-atâţia spini, şi-s obosită.

Îi simt în ceafă uneori
Iar răsuflarea lor sfidează,
Se linguşesc ca nişte flori
Ce cu nimic nu se-asortează.

Pe norii mei, nu-i pot urca,
Sunt ascuţiţi şi plini de ei
Deşi, un timp m-aş mai juca,
Prea plină-i lumea de mişei.

Mi-e groază-n palmă să-i aştern
Văzându-le rigiditatea
Dar, nici nu-i pot hrăni etern
Abandonându-mi libertatea.

Lentilele nu-s aburite,
Încă mai văd destul de clar,
Întind o plasă de cuvinte
Când spinii-mi dau otrava-n dar.

Beau doar o gură de ceai verde
Să mă ridic din jar mocnit,
Ştiu sigur că nu ne vom pierde
Doar ne iubim la infinit.

Spinii sub forma de secure
În vreascuri de vor ofili,
Sufletul meu poate să-ndure
Dezmeticindu-se într-o zi.