Iubirea n-are nicio lege

 

 

Cine ne poate înţelege,

În lumea fără chip şi trup?!?

Iubirea n-are nicio lege

Iar, eu n-am timp s-o întrerup.

Celor ce fură, mă sărută

Citindu-mi versul pe furiş

Şi din averea mea tăcută

Îşi fac mereu acoperiş?!?

 

Cum să le cer a mă-nţelege

Celor ce n-au norocul meu,

Din ceruri să poată culege

Har dăruit de Dumnezeu?!?

 

Cum să pretind un solz de soare

Imenşilor gheţari de pol?!?

Când ei trăiesc fără culoare

Precum moluştele-n nămol.

Cine ne poate înţelege?!?

Numai acel care iubeşte

Fără să-i pese ce culege,

Din suflet viaţă dăruieşte.

Nici nu pretind agoniseală

 Celor ce nu ne înţeleg,

Pe mine simţul nu mă-nşeală,

În dragoste mă reculeg.

Noi am venit pe-această lume

Să demonstrăm că n-a murit,

Că n-are cum să se consume

Iubirea fără de sfârşit.

Sentimentul suprem

Poate lumea nu observă
Ce se-ntâmplă între noi,
Sufletul ni se conservă,
Într-un trup născut din doi.

Suntem suflete pereche,
Doar uniţi putem trăi,
Precum o poveste veche
Care nu poate muri.

Poate a-ncercat o furtună
Să ne rătăcească pasul
Dar noi numai împreună
Suntem, sunetul şi glasul.

Suntem un întreg firesc,
Viaţă smulsă din extrem,
Mă iubeşti şi te iubesc
Sub un sentiment suprem.

Fără tine sunt o boare,
Fără mine eşti un nor,
Amândoi suntem o floare
Prinsă-n pieptul anilor.

Poate lumea nu-nţelege
Că iubirea adevărată
Nu se stinge-n nicio lege,
În suflet e tatuată.

Nu suntem doar un desen,
Suntem suflete unite
De un sentiment suprem,
Suflete nebiruite.