De-aş fii simplu trecător

Dacă versurile mele

S-ar strecura îngheţate

Peste pagini, printre stele,

Peste lacrimi asortate,

Mii de cioburi s-ar răsfrânge

În oceane de durere,

Toate florile ar plânge

Fără pic de mângâiere.

Dacă sufletul din mine

S-ar confunda cu ţiţeiul,

Smulgând aripi de albine

Ce sărută-n taină teiul,

Mii de stânci şi pietre grele

Mi-ar acoperi suspinul,

Aş zbura de-acum spre stele

Împletind norii cu chinul.

Dacă gândurile mele

S-ar extrage din infern,

Ar duhni a geruri grele,

N-aş avea tupeu să cern

Lacrimile astea toate,

Ce se scurg fără vreo vină

Până hăt.... târziu în noapte,

Să vă scalde în lumină.

Aş lua din flori polenul

Pentru-a le ciobi petala,

Cu cerneala şi penelul

Mi-aş împrăştia doar fala,

V-aş lovi cu nepăsarea

Trecătorului uimit

Şi-aş lăsa în urmă sarea

Rece, crudă, de granit.

De-aş fii simplu trecător

Pe aleile-nflorite,

Nu v-aş spune că-mi e dor

Să pansez stele rănite,

Mi-aş lua razele lunii

Şi le-aş găzdui pe frunte,

Iar în mrejele minciunii

V-aş zidi, urcând pe munte.

Dar, mi-e sufletul prea dornic

Iubire să plăsmuiască,

Lacrima mi-e un ceasornic,

Ce cu putere cerească

Zămisleşte mângâiere

Din lovituri şi suspine,

Din viscole şi durere,

Numai să vă fie bine!

Publicată în antologia : Romeo şi Julieta la Mizil
ediţia a-IV-a