Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta ani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ani. Afișați toate postările

sâmbătă, 18 august 2012

Doar pentru că ne iubim




Cum să nu-mi slăvesc destinul
Când în pieptul tău găsesc
Leac pentru-a opri suspinul,
Doar pentru că te iubesc.

Cum să nu fiu fericită
Când în ochii tăi zăresc
Iubirea şi sunt iubită,
Doar pentru că te iubesc.

Cum să nu aştern cuvântul,
Când îmi pui în el esenţă,
De parcă mi-aduce vântul
Iubirea din abundenţă.

Cum să nu port pe vecie
Lacrima de fericire,
Azi, nu mă mai simt pustie,
Doar mi-aduci a ta iubire.

Cum să nu vibrăm sub soare,
Când iubirea o trăim
Cu-o mireasmă îmbătătoare,
Doar pentru că ne iubim.

De doi ani şi jumătate
Ne iubim ca doi nebuni.
Doriţi să zburaţi departe?
Iubiţi-vă, oameni buni!



miercuri, 12 octombrie 2011

Renasc



Oprisem la fereastră gândul,
Uitasem glasul tău ceresc,
Mă rătăcisem precum vântul
Să uit cât de mult te iubesc.

Oprisem lacrima să curgă,
Zorilor, rouă să le dau,
În suflet pacea să-mi ajungă,
Trecutului să te predau.

Oprisem dorul tău la poartă
Deși, bătea necontenit,
Ca ploaia, peste frunza moartă
Din toamnă, când am ruginit.

Oprisem stelele să cadă
Și norii i-am împrăștiat,
Cu mâinile-am făcut arcadă,
Zadarnic, nu te-am așteptat.

Oprisem pașii pe alee
S-alerge-ntruna fără rost.
Acum renasc ca o scânteie
Și-am uitat cât de greu mi-a fost.



duminică, 10 octombrie 2010

Printre rime rătăcesc





Prin noianul de cuvinte, printre rime rătăcesc,
Un bancher spunea că n-are banii care-i trebuiesc,
Romanticul n-are zile să îşi declare iubirea,
Săracul plângea în stradă când găsise fericirea,
Marea scălda-n valuri malul printre melcii rătăciţi,
Un milos aruncă-n punga cerşetorului arginţi,
Un arcuş strică vioara scârţâind pe a ei coardă,
Lacrimile-ncep să curgă, sufletu-n flăcări să ardă.

Suspină în miez de toamnă tulpinile părăsite
De suflete călătoare şi frunzele ruginite,
Fierbe mustul în butoaie lângă miros de gutuie,
Suflă vântul peste dealuri, într-o seară amăruie,
Nu-mi luaţi în seamă rima, cuvintele nu-mi scanaţi,
Ce simt oare, ce se-întâmplă, probabil vă întrebaţi,
Unde îmi este elanul versului ce mă dezmiardă?
Lacrimile-ncep să curgă, sufletu-n flăcări să ardă.

Căutători de iubire, căutători de frumos,
Ne-am născut pe-această lume sub un Soare luminos,
Sub o Luna-amăgitoare, când mai plină, când zgârcită,
Ca o virgulă-ntre zile peste bolta adormită,
Ne-am născut să trăim clipa, ziua, anul şi tristeţea
Să căutăm prin secunde cum să-nvingem bătrâneţea,
Cu iubire s-o învingem, fluturând o halebardă
Lacrimile-ncep să curgă, sufletu-n flăcări să ardă.