Cititorii mei

Translate

miercuri, 29 august 2012

Nu voi abdica






Dacă nu vezi sau simţi ca mine,
Dacă nu ştii prin ce răzbesc,
Te du, te rog, unde-ţi e bine,
Nu te reţin, nu te lovesc!

Eu clipele le ung cu miere
În fiecare zi amară,
Iar dacă nu-ţi face plăcere
Să le-ndulcim, nu-mi da ocară!

Trăim cu toţi pe-această lume
Să împărţim ce-i mai frumos,
Unii vor viaţa să-mi consume
La modul cel mai dureros.

Alţii-nmulţesc ciorba cu apă
Să-şi crească încă doi copii,
În viaţa lor să nu încapă
Singurătatea inimii.

Unii pândesc precum pisica,
La orice colţ, la orice gură
Să-şi umfle pe furiş burtica
Cu tot ce are-o picătură.

Alţii m-atacă pe la spate
Fiindcă aşa s-au învăţat,
Sperând să mă îngroape-n noapte
Sau să m-atragă în păcat.

Unii lovesc cu bumerangul
Fără să-şi dea seama măcar
Că mie nu-mi va pica rangul
Fiindcă nu-l am şi e-n zadar.

Unii m-atrag sperând bezmetic
Că mintea-mi este precum fusta,
Din suflet să-mi rupă vreun petic
Hrănindu-se precum lăcusta.

Alţii în goana dup-avere
Îmi cerşesc tot ce pot ceda,
Eu nu alerg după putere
Nu vreau a mă împiedica!

Dau gratuit suflet pe pâine
Şi nu cer nimănui nimic,
Iar, dacă n-aveţi loc de mine
V-anunţ că nu am să abdic!

Nu-s educată-n şcoli înalte,
N-am diplome de mare boss,
Dumnezeu a vrut să mă salte
Iar, eu Îi mulţumesc frumos!

Dacă nu vezi la fel ca mine
Orice-ai avea în jurul tău,
Nicio lentilă nu-i de tine,
Te du, te rog, cu Dumnezeu!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!