De-ar plânge cerul

 

 

De-ar plânge cerul pentru mine,
Să-mi odihnesc un pic retina
Şi-n dimineaţa care vine
Să aflu care-mi este vina
De a mă naşte cu-o avere,
A duce-n spate-o cruce grea,
Din care picură putere,
De-ar plânge cerul şi-aş tăcea.

De-ar plânge cerul cu suspine
Să-mi limpezească drumul crud,
Să nu-mi mai fie dor de mine,
Nici lacrima să nu-mi aud,
Să mă descopăr într-o şoaptă
Din care razele-ar porni
Ca dintr-un fir de iarbă coaptă,
De-ar plânge cerul şi-aş zâmbi.

 

 

 

De nu cunoşti zborul

 

De nu poţi citi de la mine
Misterul care mă-nconjoară,
Nici lacrimile cristaline
Nu-mi poţi lua seară de seară.

De nu-mi poţi da nicio fărâmă
Din ceea ce-am avut cândva,
Aleg să fiu fir de ţărână
Decât să plâng în palma ta.

De nu-ţi dai seama cât de tare
Mă chinui să mă înţelegi
Că sufletul adânc mă doare,
Nicicând nu poţi să mă dezlegi.

De nu ştii să rosteşti cuvinte
Ci numai vorbe fără rost
Aleg s-aştern de-acu' înainte
Din clipele care au fost.

De nu ştii să-mi alini suspinul
Cu o privire adevărată,
 Aleg să beau pe veci pelinul
Din dragoste nemăsurată!

De nu cunoşti ce-nseamnă zborul
Pe aripi vii de fericire,
Nu poţi forţa calculatorul
Să dea delete fără oprire.