Privesc adânc în ochii lui
Deşi, privirea-i e pierdută,
Parcă ar fi al nimănui...
Un înger trist, ca o redută.
Oare cine-a avut curaj
Să-i pună hamul peste trup
Şi-n zori să-i dea proaspăt furaj?
Osânda vreau să-i întrerup.
E hamul greu şi ochii-s trişti,
Împovăraţi de-atâtea zloată,
De-ai să-i priveşti, dacă insişti,
Cred c-ai să zăreşti lumea toată.
Se-ascund în ei atâtea clipe
Şi-atât de multă-ngăduinţă,
De parcă-n şoaptă vor să ţipe
Luptând cu orice suferinţă.
Azvârle hamul peste zări,
Spre stele albe să plutim,
Să adunăm lacrimi din flori,
O boltă nouă să-mpletim.
Din firul ierbii să luăm viaţă
Hrănind iubirea cu petale,
Să adormim de dimineaţă
În emisfere boreale.
Postări
