Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta Capitol nou. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Capitol nou. Afișați toate postările

duminică, 17 iunie 2012

Am vrut să opresc timpul



Am vrut să opresc timpul la poalele cetăţii,
Să-i dau o palmă dură, să uit a ta iubire,
Am vrut să storc de lacrimi seninul dimineţii
Dar, mi-ai bătut la uşă cu-n strop de fericire.

Nămeţi de clipe albe m-au invadat în grabă
După o iarnă crudă, lungă şi viscoloasă,
Inima nu m-ascultă, de ochii tăi întreabă,
Dorinţa-i numai una, te aşteptăm acasă.

Am vrut să trag oblonul, să mă înec în vise,
Să las pagina goală, în timp chiar s-o distrug
Dar, încă mai există ferestrele deschise,
Sufletul se mai zbate, de dorul tău pe rug...

Am vrut să opresc timpul, strângând clipele-n mână
Dar, s-au răsfrânt pe pagini şi-au luminat firesc
Clădind alt drum spre stele, din lacrima de luna
Să-ţi împletesc poeme, pe veci să te iubesc!


Vom trăi pe Marte



Vom trăi de-acum încolo
Precum două paralele,
Ne va proteja Apollo
Iubirea ruptă din stele.

Vom trăi de-acu' înainte
Pentru cei ce ne-nconjoară,
Nu-i nevoie de cuvinte,
Iubirea-i sfântă comoară.

Vom trăi spre alinarea
Celor ce ne vor urma,
Nici oceanele, nici marea,
Iubirea nu va curma.

Vom trăi pentru-a reţine
În viaţă, iubirea pură
Ce nu se topeşte mâine
Deşi, pare-o picătură.

Vom trăi pe-altă planetă
De pe bolta înstelată,
Doi stropi, într-o eprubetă
De iubire înălţată.

Vom trăi cum lumea aceasta
Nu mai ştie să trăiască,
Nu contează banul, vârsta
Ci, sufletul să iubească