Am vrut să opresc timpul

Am vrut să opresc timpul la poalele cetăţii,
Să-i dau o palmă dură, să uit a ta iubire,
Am vrut să storc de lacrimi seninul dimineţii
Dar, mi-ai bătut la uşă cu-n strop de fericire.

Nămeţi de clipe albe m-au invadat în grabă
După o iarnă crudă, lungă şi viscoloasă,
Inima nu m-ascultă, de ochii tăi întreabă,
Dorinţa-i numai una, te aşteptăm acasă.

Am vrut să trag oblonul, să mă înec în vise,
Să las pagina goală, în timp chiar s-o distrug
Dar, încă mai există ferestrele deschise,
Sufletul se mai zbate, de dorul tău pe rug...

Am vrut să opresc timpul, strângând clipele-n mână
Dar, s-au răsfrânt pe pagini şi-au luminat firesc
Clădind alt drum spre stele, din lacrima de luna
Să-ţi împletesc poeme, pe veci să te iubesc!

Vom trăi pe Marte

Vom trăi de-acum încolo
Precum două paralele,
Ne va proteja Apollo
Iubirea ruptă din stele.

Vom trăi de-acu' înainte
Pentru cei ce ne-nconjoară,
Nu-i nevoie de cuvinte,
Iubirea-i sfântă comoară.

Vom trăi spre alinarea
Celor ce ne vor urma,
Nici oceanele, nici marea,
Iubirea nu va curma.

Vom trăi pentru-a reţine
În viaţă, iubirea pură
Ce nu se topeşte mâine
Deşi, pare-o picătură.

Vom trăi pe-altă planetă
De pe bolta înstelată,
Doi stropi, într-o eprubetă
De iubire înălţată.

Vom trăi cum lumea aceasta
Nu mai ştie să trăiască,
Nu contează banul, vârsta
Ci, sufletul să iubească