Unui biet anonim

Mi-e milă de tine, copac desfrunzit,
bătut de rugină şi ploi,
mi-e milă de tine, de cât ai urzit
s-arunci cu venin şi noroi!

Mi-e milă de tine, de ura ce-o porţi
în suflet lovit de-ntuneric,
păun fără aripi, atlas fără hărţi,
prezent biciuind preistoric.

Mi-e milă de tine, copac desfrunzit,
de clipele tale de chin!
Mi-e milă de tine, un biet parazit
cu muşchi la borcan, anonim.

Oricare alt trandafir.

Mă sufoc sub vorba rece,
Mă lovesc priviri răzleţe,
Îmi închipui că va trece
Dar, sunt doar gânduri măreţe.

Menghina a prins motorul,
Îl strânge din răsputeri,
Parcă aş strivi zăvorul
Dar, mai am un pic din ieri.

Încă sunt pe-această coală
Fără vina nimănui,
Într-o lume-atât de goală
Exist doar din vrerea Lui.

Nu-mi e teamă de-ntuneric,
Nici de legi nu-mi este teamă,
În jocul tău esoteric
Nicio şoaptă nu mă cheamă.

Ţi se pare că petala,
Bântuită de-o albină,
Îţi aduce oboseala
Şi-mi distrugi filă cu filă.

Conştient c-aduci furtună,
Laşi în urmă vorbe dulci,
Neavând cine să-ţi spună
Pe ce parte să te culci.

Privirea-ţi mă biciuieşte
Cu albastru de safir,
Poemul îmi otrăveşte
Oricare alt trandafir.

Pleacă-n lumea ta de vise,
Paşii nu-mi mai urmări!
Drumurile sunt deschise,
Eu rămân, am ce iubi!

Am un trandafir pe care
Numai eu ştiu să-l hrănesc,
Numai razele de soare
Ne despart şi ne unesc.

E prea târziu

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De ce mi-aş pune spini sub pernă

Când am de fapt un singur vis,

De ce-aş amaneta lucernă

Când munţi de viaţă am admis?

De ce-aş întoarce iar privirea,

Vărsând izvoare pe-al tău umăr,

Când m-a împodobit iubirea

Cu sărutări fără de număr?

De ce tot rătăceşti prin vreme,

Nu laşi în urmă tot ce-a fost,

Când amintirea, tristă, geme?

E prea târziu şi fără rost!

Culoarea stropilor de suflet

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Azi nu mai vreau să-ți spun că toate
Zilele scrise-n calendar,
Au zori, amiază, seri și noapte,
Ar fi un vers scris în zadar.

Ar spune luna că cerneala
Cerului meu, cu stele plin,
Am risipit-o-n îmbulzeala
Ploilor care vin și vin.

Ar spune ploaia, însetată,
Că luna n-are ce vorbi
Și-ar curge pentru prima dată,
Să nu-i mai pot stropii, sorbi.

Azi nu mai vreau să-ți spun că ploaia
A încercat să mă stropească,
Ar fi-n zadar, fiindcă văpaia
Arde doar în inima noastră.

A încercat, ca și-altă dată
Să-mi iasă-n cale suspinând,
Să-mi lase slova lui ciudată,
Gândită-n noapte, rând cu rând.

A încercat să-mi smulgă stropul
Oceanului, ce-l port firesc,
Chiar de mă va-înghiți potopul
La piept, pentru că te iubesc.

A reușit, pentru-o secundă
S-aprindă-n mine o furtună,
Dar, valul său, totul inundă
Oricât ar fi vremea de bună.

În calendar, stropii se-aștern
Aşa cum noi îi împletim,
Chiar dacă puţini mai discern
Culoarea lor, noi ne iubim.

Iubire clară

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

M-a cuprins așa un dor
Să-ntind aripa, să zbor
Peste gânduri și cuvinte
Goale, slobode, absente...

M-a cuprins un dor de pace...
Peste-a lumii carapace
Aș împrăștia iubire,
Răutatea s-o deșire.

M-a cuprins un dor nătâng
S-aștern tot ce port în gând
Fiindcă știu că vei râvni
Să fi sincer într-o zi.

M-a cuprins așa o greață
Să-ți citesc de dimineață
Comentariul anonim...
Geaba-mi spui că scriu sublim.

M-a cuprins un dor fierbinte
Să-aud ce-ți trece prin minte,
Când aşterni tu adevărul...
Teamă mi-e că-mi piere dorul.

M-a cuprins iubirea clară,
Nu-mi mai e viaţa amară,
De iubire-îmbrățișat,
Dorul meu s-a spulberat.

Știu cine sunt

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Știu cine sunt, știu cine-am fost,
Știu ce doresc să fac de-acum,
Nu pot păși fără de rost
Pe-alei cu spini, am un alt drum.

Știu ce-am uitat și ce-am iubit,
Știu cât de mult am insistat
Să-mi croiesc drum spre infinit,
Știu și în ce te-am ambalat.

Știu și n-aș vrea să retrăiesc
Nicio secundă din trecut,
Acum e timpul să zâmbesc,
Destul în lacrimi am zăcut.

Știu totul, încă n-am uitat,
Știu câte flori mi-ai dăruit,
O noapte întreagă am dansat,
Știu și câți ani m-ai bântuit.

Știu cât timp mi-ai pătruns în vis,
N-am băut apă de-amnezie,
Știu rând cu rând, tot ce am scris
Dar, revenirea-i prea târzie.

Știu ce-am trăit, n-am cum uita
Nici lacrimi nu mai am de dat,
Prea multe-au curs în urma ta,
Cerul a fost prea înnorat.

Știi cât a fost rana de-adâncă?
Știi cât de mult m-am frământat?
Știi c-ai lăsat pe suflet, stâncă?
Știi cât de mult te-am așteptat?

Știi banca-aceea blestemată
Pe care mi-ai spus c-ai să pleci?
Ea nu v-a uita niciodată,
Nici ea, nici strâmtele poteci.

Știi liniștea să-mi tulburi, iară,
Fără să te gândești măcar
Că nu te-aștept seară de seară
Și orice-ai face e-n zadar.

Știi că nu pot răni ca tine,
Știi că iubesc sincer, curat,
Tu mi-ai ars sufletul din mine
În clipele când ai plecat.

Știi totul dar, nu știi nimic,
Eu am rămas, tu ai plecat
Să te îmbogățești un pic,
Să rămâi nu te-am implorat.

De-acum mă lasă, mi-este bine
De-acum mă lasă să trăiesc
Nu vreau să mai aud de tine,
Alți ochi îmi e dat să iubesc.

Știu că nu-i doar o întâmplare
Știu că n-ai cum să înțelegi,
E prea târziu pentru iertare,
Ești liber, orice drum s-alegi!

Lasă-mă să-mi trăiesc clipa!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Lasă-mă să-mi trăiesc clipa
Sus pe culmile alpine,
Nu-mi mai frânge-n zbor aripa
Acum, când plutesc mai bine.

Lasă-mă să dăruiesc
Din suflet, cum fac mereu,
Iubirea-n care-nfloresc,
Lasă-mă pe drumul meu.

Trecutul ne urmărește,
Oricât e de minunat
Dar, iubirea se clădește
Doar din sentiment curat.

Lasă marea liniștită,
N-aruca cu pietre-n ea!
Astăzi vreau să fiu iubită,
Să dăruiesc dragostea.

Indiferență

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Somnul naţiunii creşte
Precum drojdia de bere,
Nonşalanţa ne loveşte
Cu cea mai mare plăcere.

Curcubeul se măsoară
În procent multicolor,
Iarna picură amară
Peste gerul carnivor.

Munţii smulşi din rădăcină
Ard pădurea de belşug,
Scăldă trecutu-n lumină
Decorându-l în coşciug.

Pudrăm posmagii cu sete
În decorul afumat,
Mâzgălind pe un perete
Vitejesc anonimat.

În pofida climei noastre
Ce se schimbă după caz,
Stelele rămân albastre
Şi facem haz de necaz.

A mea cenuşă nu se pierde

Am tot sperat că-s vinovată,
Că eu dau "răul absolut",
Iar lumea toată e curată,
Doar toţi am fost şi vom fi lut...
Am tot sperat că-n astă viaţă
Eu sunt cea care am greşit,
Dar, cum pe frunte sau în faţă
Iese gândacul rătăcit...,
De ştii să-i împleteşti o plasă,
În ea să intre cu tupeu
Simţindu-se la el acasă,
Deşi propietar sunt eu...,
Văzând că-s calmă şi concisă,
În propiul venin s-a-necat.
Nici nu visează că-s decisă
Să lupt cu-n parazit ciudat.
N-am otrăvit nici o furnică
În viaţa mea, am plâns mereu,
Şi de aceea nu-mi e frică
Decât de Bunul Dumnezeu!
N-am aşteptat să moară mama
Să-i moştenesc averi sau bani,
Pe mine nu m-apucă teama
Nici de amici nici de duşmani.
Eu am muncit, nu am furat
Să-mi hrănesc pruncii, să-i educ
Sufletul îmi este curat
Deci, anonimule, în nuc
Nu am de gând să urc deloc,
Oricât ai spera tu s-o fac,
Chiar dacă am pe suflet foc,
Prea mult timp n-am de gând să zac.
Am să renasc, cum fac mereu,
A mea cenuşă nu se pierde
M-ajută Bunul Dumnezeu
Să fiu puternică şi verde!

Invizibil, fără suflet

Între oglinzi paralele
Mă priveam fără-ncetare
Când mă năpusteam spre stele
Şi te-nveleam în uitare,
Te striveam ca pe-o hârtie
Cu-n hohot de râs extrem,
Pe o inimă pustie
Să-ţi sărut tainic blestem,
Mă priveam cu disperarea
Codrului bătut de ceaţă
Şi-ţi dăruiam depărtarea
Pentru prima oară-n viaţă.
Frunza palidă-a tăcerii
În ecouri tot foşnea
Peste cascada părerii
Care te acoperea,
Invizibil, fără suflet
Anonim, dulce miraj
Oglindesc iubirea-n cântec,
Aştern versuri din curaj,
Tu-ncerci inima să-mi spulberi
De pe flacăra aprinsă
Sentimentele nu-mi cumperi
Însă nu mă las învinsă!
Între oglinzi paralele
Nu am cum să rătăcesc,
Sunt aici pe-aripi de stele,
Sunt aici fiindcă iubesc!
Nu sunt simplu anonim,
Inima nu-mi e pustie,
Sufletul meu în venin
Nu se-aşterne-n poezie,
Voi iubi fără-ncetare
Fără teamă sau perdele
Din sufletul meu cel mare
Voi iubi până la stele,
Iar pe a mea picătură
Voi aşterne neîncetat
Din suflet plin de căldură
Versul meu adevărat!