Dorul tău nu mă mai doare

Am plâns ,cât primăvara-n care
Ochii tăi m-au vrăjit subit,
Azi dorul tău nu mă mai doare,
Nici nu mai plâng, am obosit.

Am plâns în viaţa asta dură
Cât Dunărea învolburată,
Ţi-am dăruit iubire pură
Dar, n-ai văzut-o niciodată.

Am plâns în nopţile pustii
Cât Dunărea şi trei izvoare,
Mereu te aşteptam să vii
Să-mi dăruieşti raze de soare.

Am plâns de dor şi de iubire,
Am plâns chiar şi la pieptul tău
Odată, chiar de fericire
Mă ştie Bunul Dumnezeu.

Am plâns cât noaptea înstelată
Prin vise când te rătăceam,
Te-am visat azi, ca şi-altă dată,
În mii de măşti te regăseam.

Voiam să fug din calea ta,
Îmi spuneai clar că nu se poate,
Că oriunde te vei afla,
Vei fi aici şi zi şi noapte.

Coşmarul n-a durat prea mult,
Un fulger, somnul mi-a răpit,
Nu mai vreau glasul să-ţi ascult,
E prea târziu şi-am obosit.

Ploile, paşii-ţi vor spăla,
Când amintirile pe rând,
Din suflet, le voi alunga
Pe culmea norilor, visând.

Lanţul cel vechi a ruginit
De-atâtea lacrimi sângerânde,
De-acum tot jocul ia sfârşit,
Tabla de şah o voi ascunde,

Am plâns în viaţa asta mare
Cât milioane de furtuni,
Azi dorul tău nu mă mai doare,
Dumnezeu va face minuni.

Visând, pe culmile alpine

 De mult îmi rătăceşti prin vise,
De mult pluteşti pe-un cer trişat
Lăsând cuvintele nescrise
Să le absorb ca pe-un păcat.

Mi-am construit în gând lasoul,
M-am folosit de o planetă
Şi-am încercat, cu geana, noul
Topindu-te în eprubetă.

De mult îmi spun că noaptea vine
Doar pentru-a te visa profund
Dar, norii mei, pe culmi alpine,
De-a ta privire, mă ascund.

I-am dat iluziei puterea
De-a mă lovi cu-orice pumnal
Şi-aşa nu mai simţeam durerea
De când te-ai transformat în val.

De mult mi-am ferecat aripa
Cu un lanţ greu, stânjenitor
Să îmi pot ţine-n frâu risipa
De-a mă topi de al tău dor.

Pe plajă urmele ţi-am şters
Cu umbra ce m-a invadat
Dar, n-am ştiut s-alung din mers
Trenul în care am urcat.

De mult te-ascund după petale,
Nu am curaj să te privesc,
De teamă că-n braţele tale
Aş putea să mă rătăcesc.

Clipele-mi ard în palma dreaptă
Iar amintirile mă dor,
Loveşti cu fiecare treaptă
Pe care încerc să o măsor.

De mult nu vreau să mai privesc
În urma mea, aceea alee,
Chiar de-mi va fi dat să trăiesc
Trei nopţi pe an ca o femeie.

Aleg să-l iubesc cu credinţă
Aşa cum te-am iubit pe tine
Chiar de-am să zac în suferinţă
Visând, pe culmile alpine.