Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta suspiciuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta suspiciuni. Afișați toate postările

duminică, 10 iunie 2012

Întreb ochii tăi frumoşi!


Să-ntreb, oare, aştrii nopţii,
Să-ntreb norii mei pufosi,
Să-ntreb sfinţii, să-ntreb morţii?
Întreb ochii tăi frumoşi!

Ce-am făcut să primesc clipa
Încărcată de suspin?
De ce-mi smulgi aşa aripa?
De ce-mi dai atâta chin?

Umbrele de altă dată
Nici azi, nu te-au părăsit?
Iubirea îmi e curată,
Doar cu-atâta am greşit!

Să-ntreb, oare, aştrii nopţii,
Să-ntreb norii mei pufosi,
Să-ntreb sfinţii, să-ntreb morţii?
Întreb ochii tăi frumoşi!

De ce-n lacrimi infernale
Îţi place să mă topeşti,
Apoi ieşi zâmbind în cale
Şi îmi juri cât mă iubeşti!?!

Operezi cordul deschis
Fără vreo anestezie
Şi-apoi te strecori, ca-n vis,
Cu ochii tăi drept simbrie.

Să-ntreb, oare, aştrii nopţii,
Să-ntreb norii mei pufosi,
Să-ntreb sfinţii, să-ntreb morţii?
Întreb ochii tăi frumoşi!