Timpul spune mult mai multe

 

 

Nu te voi lua de aripă,
Ca pe-un simplu muritor,
Să-ţi arăt ce-nseamnă clipă
Risipită pe covor.

Nici nu vreau a mă cuprinde
Din răsărit la apus,
Pe doi zloţi, tainic mă vinde
Când orbeşti privind prea sus.

Nu-s demnă de piedestale,
Nici de stele prinse-n plete,
Aţipesc printre petale
Măcinată de regrete.

Nu te voi lua de guler
Să-ţi modelez nepăsarea,
În genunchi, mă rog, pe taler
Să nu-ţi fie pusă sarea.

Nu cunosc, nici nu mă-ncântă
Zbor cu pietre căptuşit,
Sufletu-n mine cuvântă
Chiar şi când am răguşit.

Timpul mut va spune totul
Grăbindu-se să plătească,
Nu cu bâta sau cu zlotul
Ci cu mila Lui cerească.

Poate am eu vieţi în spate,
Sau poate ieri m-am trezit,
Obosită-s de dreptate
După ce ai pătimit.

Zborul meu, dus în tăcere,
Pretins de clarvăzători
Poartă aripi de durere
Dar, m-alină printre nori.

Cuvântul meu n-are plasă,
Nici la bine, nici la greu,
Am pită caldă pe masă
Din mila lui Dumnezeu.

Timpul spune mult mai multe
Decât aş putea descrie
Deşi, mulţi n-au cum s-asculte
Susurul de pe hârtie.

Slove artificiale

M-am jurat pe frunza verde
Lacrima că voi usca,
De-atunci nimeni nu mai crede
Că din vise pot muşca.
 

M-am jurat pe puii nopţii,
Când m-orbeau cu-a lor sclipire,
Că voi pune zăvor porţii
Dintre lacrimi şi iubire.

Mi-am jurat s-aleg în viaţă
Drumul cel mai înflorit
Însă, într-o dimineaţă
Ochii tăi m-au despietrit.

M-am jurat s-alung blândeţea
Din potirul plin cu tine,
Să-mi anihilez tristeţea
Care nu mi se cuvine.

Voi jura pe coala albă
Că voi transforma veninul,
Din clipe să-mi fac o salbă
Uitând lacrima, suspinul...

Buzunarele-mi sunt pline
De mărunt şi vorbe goale
Dar, nu cerşesc de la tine
Slove artificiale!

Între noi

Mi-am luat gândul de la tine
Numai pentru o secundă
Şi-am urcat pe culmi alpine
Să zăresc lumea mai blândă.

Mi-am luat ochii de pe tine
Pentru-o clipă şi ceva
Să văd dacă-mi aparţine
Zorii care vor urma.

Mi-aş fi luat inima-n palme
Şi sufletu-n buzunar
Dar, în nopţile prea calme
Timpul trece în zadar.

Chiar am încercat odată
Să desluşesc un alt drum
Însă, noaptea zbuciumată
M-a lovit cu-n nor de scrum.

Altă dată m-a cuprins
Dor de ochii tăi cei verzi
Iar, iubirea a învins
Şi-ai venit să mă revezi.

Mi-aş lua inima-n piept
Şi-aş zbura-ntr-o altă vară
Dar, mai bine te aştept
Să-mi pui slove-n călimară.

Mi-aş lua inima înapoi,
Uneori, când dorul zbiară
Dar, mi-e teamă că-ntre noi
Nu-i doar o poezioară.

Lanţ de vise

În noaptea asta aş zbura

Ca struna albă de vioară,

S-adun în palme dragostea

Ce mi-o strecori în călimară.

Să-ţi împletesc un lanţ de vise

Din picături de timp răpit,

Un izvor viu din slove scrise,

Să te iubesc neprihănit.

În noaptea asta ţi-as răpi

Cuvântul dulce, să-împlinesc,

Din miez de noapte-n zori de zi,

Poem de dragoste ceresc.

Să-mi pui aripi nedantelate

Când strunele-mi vei săruta,

Să te iubesc până la moarte

Şi-încă trei vieţi, iubirea mea.

În noaptea asta vreau să zbor

Pe sunete înmiresmate,

Să-ţi pot şopti cât te ador

Chiar dacă eşti aşa departe.