Nu sunt doar un val

 

 

Dacă-n noapte ceri lumină,
În zori doar să dormitezi,
Când eşti vârf, la rădăcină,
Vara, vrei să hibernezi...

Dacă-n noapte spargi ferestre
Să presări pe catifele
O lume ce numai este
Fiindcă n-are timp de stele...

Şi-apoi ceri şi ceri dreptate
Strigi la lună şi la soare,
Aduci ceaţă-n claritate,
Alungând cerul din mare...

Dacă-n zori tragi draperia
Şi nu laşi să te-mpresoare
Decât gerul şi mândria,
Vei trăi fără culoare.

De te-ascunzi după cuvinte,
După măşti de carnaval,
Mai bine-adormi înainte
De-a visa că-s doar un val.

 

 

Dorul tău nu mă mai doare

Am plâns ,cât primăvara-n care
Ochii tăi m-au vrăjit subit,
Azi dorul tău nu mă mai doare,
Nici nu mai plâng, am obosit.

Am plâns în viaţa asta dură
Cât Dunărea învolburată,
Ţi-am dăruit iubire pură
Dar, n-ai văzut-o niciodată.

Am plâns în nopţile pustii
Cât Dunărea şi trei izvoare,
Mereu te aşteptam să vii
Să-mi dăruieşti raze de soare.

Am plâns de dor şi de iubire,
Am plâns chiar şi la pieptul tău
Odată, chiar de fericire
Mă ştie Bunul Dumnezeu.

Am plâns cât noaptea înstelată
Prin vise când te rătăceam,
Te-am visat azi, ca şi-altă dată,
În mii de măşti te regăseam.

Voiam să fug din calea ta,
Îmi spuneai clar că nu se poate,
Că oriunde te vei afla,
Vei fi aici şi zi şi noapte.

Coşmarul n-a durat prea mult,
Un fulger, somnul mi-a răpit,
Nu mai vreau glasul să-ţi ascult,
E prea târziu şi-am obosit.

Ploile, paşii-ţi vor spăla,
Când amintirile pe rând,
Din suflet, le voi alunga
Pe culmea norilor, visând.

Lanţul cel vechi a ruginit
De-atâtea lacrimi sângerânde,
De-acum tot jocul ia sfârşit,
Tabla de şah o voi ascunde,

Am plâns în viaţa asta mare
Cât milioane de furtuni,
Azi dorul tău nu mă mai doare,
Dumnezeu va face minuni.