Treziţi-vă, iubiţi români!

Ne îndreptăm spre zid de piatră,
Şi plecăm capul tot mai jos,
Ursul păşeşte..., câinii latră,
Iar noi zâmbim, zâmbim vânjos,
Făcând haz de necaz, în van,
Cu gurile tot mai deschise
"Va fi mai bine, peste-un an!"
Rostim, mereu trăind din vise,
Ne-ascundem după beţişoare,
După porecle sau falangă,
În furtuni spunem: "ce-ncântare!"
Deşi cuţitul e pe creangă,
Ne-ngropăm în noroi cumplit,
Ne-aşteapt-avid să ne înghită
Somnul cel lung ce ne-a călit
În lume-această adormită,
Ne mulţumim cu ce ne pică,
Ne aşteptăm doar la pomeni,
Nici un glas nu se mai ridică
Toţi suntem simpli cetăţeni.
Crezând c-o viaţă mai uşoară
Vom avea, deşi-i dureros,
Bătrânii noştrii să ne piară,
Să demolăm tot ce-i frumos
Aruncând balegă pe flori
Şi vitriol pe cele sfinte,
Ne-mpodobim doar în culori
Gândim cu ce n-avem în minte.
Vestigii vechi şi valoroase
Distrugem fără să ne pese,
În visele cele frumoase
Dansăm din buric sus pe mese,
Oglinzile ne mint mereu
Dar le privim încrezători,
N-avem frică de Dumnezeu
Deşi suntem doar trecători
Prin lumea asta îmbâcsită,
Scoatem tot ce-i mai rău în faţă
Azi răutatea e iubită,
Curajul ne provoacă greaţă,
Ne strecurăm printre ruine
Cu zâmbetul pictat pe feţe
"Va fi mai bine", poate, mâine?!?
Sunt morţi cei ce-au vrut să ne-nveţe
Cum să trăim cu demnitate,
Cu capul sus, pe noi stăpâni,
Au murit pentru libertate.
Treziţi-vă, iubiţi români!