Nu-ţi face griji de vise...

Să nu mă-ntrebi ce-am mai visat aseară
când ştii prea bine ce-aş putea visa,
poate întrebi cât timp o să mai doară
sau câte nopţi stele voi număra...

N-am să-ţi răspund, din lipsă de-ntuneric,
chiar de mă vei ruga neîncetat
îţi voi aşterne-n stilu-mi metaforic...
am trecut munţii însă, n-am uitat.

Nu căuta cuvinte-ntrebătoare,
nu are rost să mă chestionezi
când, ştii prea bine cât de mult mă doare
deşi zâmbesc, să nu te întristezi.

M-au învăţat figurile de ceară
cum să joc teatru-n lumea asta rece,
orice-aş putea să mai visez diseară,
nu-ţi face griji de vise... visul trece.

De ceva timp nu-mi mai aud suspinul,
nici lacrima nu o mai pierd de-o vreme
deşi mă-ntreb unde se-ascunde chinul
şi sufletul în ce cotloane geme...

Cerşit-am linişte nepământeană
şi am primit-o dup-o vreme-n grabă,
nu întreba nicicând ce simte-o mamă
când visele se scurg şi nu o-ntreabă.

La Mulţi Ani, Copilărie!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copil născut în nedreptate
În ţara unde totul pare
A fi privat de libertate,
Plecat de chin peste hotare.

Copil maturizat devreme,
Crescut de mamă sau deloc,
Împovărat de mari probleme,
Furat de dragoste şi joc.

Copil cu spate gârbovit
De un ghiozdan plin cu prea multe
Griji care te-au îmbătrânit,
Educă timpul să te-asculte!

Copil cu mâini bătătorite
De tastatură şi capcane,
Te rog să îţi aduci aminte
De zâne, poveşti şi creioane!

Copil în ţara bogăţiei
Educat de-un sistem defect,
Alungă tu umbra urgiei
Ce se aşterne în prezent!

Cu alocaţie infimă,
Crescut cu lapte vechi de ani
Şi-un corn mucegăit, cu stimă
Îţi urez astăzi, La Mulţi Ani!

 

 

 

Nelinişte

Cumplit s-a spart tăcerea după un vis ciudat,

În mii de bucăţele şi cioburi argintii,

Nu vreau să-mi spui deloc ceea ce s-a întâmplat,

Vreau să-ţi aud în şoaptă doar glasul inimii.

Mă-înec în multe umbre, mă rătăcesc prin neguri, 

Tăcerea mă loveşte, neliniştea mă arde,

Împing pereţii casei şi-i izbesc pe alocuri, 

M-apăsa mii de lacrimi, zeci, sute, miliarde.

Un singur cânt calmează neliniştea imensă,

Un singur gând domneşte în sufletu-mi lovit,

Te voi iubi oricât va fi ceaţa de densă

Şi apele de tulburi, nimic nu s-a sfârşit.

De iubire fac risipă

Trec secundele şi anii, nopţile se pierd pe rând,
Dorul tău îmi e alături, nu-mi dă pace nicio clipă,
Stând în umbră, gust, suflare, pe retină şi în gând,
Mă frământă şi m-alină..., de iubire fac risipă...
Te iubesc cu disperarea sufletului ce se pierde!
Te iubesc cu nepăsarea munţilor plini de zăpezi!
Te iubesc chiar dacă vântul n-are cum să mă dezmierde!
Rătăcesc, revin acasă doar în ochii tăi cei verzi.
Te iubesc fără vreo vină, deşi ştiu... "nu se mai poartă"
Trec secundele alene, te iubesc de-un an de zile,
Sufletu-mi strigă sălbatic, rătăcit, fără de hartă:
Te iubesc, orice aş spune... te iubesc numai pe tine!

Griji

Pânza neagră a tăcerii mi-a dus liniştea-n derivă
Alimentând frământarea dup-o noapte-exhaustivă,
Clătinându-mi tot castelul sentimentelor profunde,
Fiori reci de neputinţă au reuşit să-mi inunde
Sufletul hrănit de tine cu iubire şi lumină...
Plângea totu-n jurul meu, inima-mi plângea-n surdină...
Rugam cerul plin de nouri şi de lacrimi să-mi transmită
Doar un sunet de la tine, să pot fi iar fericită.
Timpul îngheţase-n haos, ceasul limba-şi împietrise,
N-aveam loc să respir clipa, toate-mi erau interzise,
N-aveam cui să-i cer părerea, n-aveam cui un sfat să cer,
Ca-ntr-o cuşcă-ncătuşeată mă zbăteam într-un mister
Crud şi plin de flăcări stranii ce-mi răscoleau dimineaţa,
Dar, deodată, doar un sunet aşteptat mi-a străpuns ceaţa
Şi-a luminat tot tunelul, grija rece-îndepartând...
Zâmbetul mi-a cuprins chipul...telefonu-ncet sunând
Mi-a readus sentimentul liniştii interioare...
În sfârşit, te-am auzit, de-acum am o zi cu soare.