Pe aripa iubirii

 

 

 

Eu ştiu deja că-n drum spre soare,
Pot întâlni cioburi de vis,
Pot desluşi umbre sub care
Tăcerile s-au interzis.

Ştiu preţul lacrimilor calde
Ascunse-n norii stacojii,
Ce se feresc cu greu să-mi scalde
Obrajii-n nopţile târzii.

Eu ştiu că roua dimineţii
Ascunde-n zori cioburi de stele,
Ce nu-şi permit să dea tristeţii
Durerea lacrimilor mele.

Ştiu gustul dorului zdrobit
În freamătul izvoarelor,
Ce zborul mi-au călăuzit
Rupând tăcerea frunzelor.

Eu ştiu că-n zori ciobiţi, m-aşteaptă
Visul nescris în calendar,
Că-n taină, lacrimile-ndreaptă
Tot ce-am crezut că e-n zadar.

Ştiu să-mpletesc din cioburi clipa
Când dragostea va birui,
Iar depărtarea, pe aripa
Iubirii, se va nărui.

 

 

 

Târâş

Ca frunza ruginită mă voi frânge
Sub paşii tăi, râvnindu-ţi mângâierea,
În dor de verde, lacrima-mi va curge,
Pe ritmul toamnei ce-a adus tăcerea.

Ca un ciorchine copt şi plin de sevă
Mă voi lăsa la poalele durerii,
Să smulg cuvântul tău uitat în grevă ,
Să îmi hrănesc cu el meteahna serii.

Ca un miracol printre zori voi curge
Purtând în mine cioburi de rugină,
Când lacrimile nu-mi vor mai ajunge
Să împletesc un vers din rădăcină.

Ca orice trenă istovită voi parcurge
Prin roua dimineţilor fără splendoare
Drum către ochii tăi, de-mi voi străpunge
Genunchii, adunând din ei culoare.

Fără ieşire

 

 

Fereastra zorilor s-a spart
În mii de bucăţele,
S-a luminat, de-acum împart
Un lanţ imens de stele.

M-ai luminat la ceas târziu
Ca luna argintie,
La pieptul tău să nu mai ştiu
Aleea cea pustie.

M-am regăsit în ochii tăi,
Cuvântul mi se-ascunde,
Ca un sonet pierdut în văi,
Privirea-ţi mă pătrunde.

Fereastra sufletului meu
Spre tine se deschide,
Cioburi de vis culeg mereu
Iar, zorii vor decide.

Prin timp păşim lăsând în urmă
Seminţe de iubire
Ce nici în flăcări nu se curmă,
Nu există ieşire.

 

 

Susţinere

Trestia plângând se zbate
Precum norul dus de vânt,
Lacrimile picurate
Se-ntreabă câte mai sunt.

Lacul e deja o mare,
Marea e ocean de mult
N-are spaţiu, nici hotare,
Nici putere de consult.

Mii de cioburi de revarsă
Într-o sticlă-a nimănui,
Liniştea pierdută-i arsă
În nisipul gândului.

Spiritul iubirii piere
Fără şansă de izbândă
Înecat în val de fiere,
Se usucă, se afundă.

Urc pe bolta mea imensă
Să nu văd nimic în jur,
Totul pare o aversă
Fără miez, fără contur.

Văd cum vântul se-nteţeşte
Ploaia bate-n geam de piatră,
Lacrima se înmulţeşte,
Inundând a păcii vatră.

Petecul de nor mirific
Mă acuză de trădare,
Reuşesc să-l descalific
Printre stelele hoinare.

Versul curge în siroaie
Necuprins de-al urii gheară,
Sângele picură-n foaie,
Inima în flăcări zbiară.

Desluşesc în depărtare
Şanţuri pline de mâl crud,
Lacrima îmi e datoare,
Nu mai văd, nu mai aud.

Dau să-mi regăsesc menirea,
Răspândită printre flori,
Să-mi recapăt înfrunzirea
Crengilor frânte de mori.

Vântului să-i dau pedeapsa
Meritată, pe vecie,
Să-mi înlăture eclipsa
Hărăzită din pruncie.

Lupilor să le dau luna
Pentru urletul pierdut,
Să-nlătur din flăcări bruma
Trădătorului vândut

Pun răscrucea la fântână
Să-i descopăr claritatea,
Sparg oglinzile în mână
Să le-alung naivitatea.

Vorba crudă dovedeşte
C-a uitat să se mai coacă
În cuptorul ce mocneşte
Doar cu-n vârf firav de cracă.

Răsucesc o stea pestriţă
Dintr-o altă emisferă,
Strâng iluzii în lădiţă
Pentru-o viaţă efemeră.

Cioburile se-nspăimântă
Risipite pe sub plajă,
Zborul meu din nou încântă
Prinde viaţă, plin de vrajă.

Trestia, plângând, se ţine
De o lamă de cuţit,
Versul curge şi revine,
Niciodată n-a minţit.

Sub metafora pufoasă
Lacrima s-a estompat,
Muza n-a fugit de-acasă,
Doar cerul s-a bifurcat.

Izgonit dintr-o poveste
Se înalţă norul sfânt,
El mă susţine pe creste
Iar, Dumnezeu pe pământ.

Sunetul zorilor zdrobiţi

Sunetul zorilor zdrobiţi
Pe pleoapa încă nedeschisă,
Sperând să mă scoată din minţi
Cu-a lor iubire interzisă
Născută-n nopţile firave,
Nedesluşind vreun fir de ger...
Avea silabele concave
Şi-am învelit-o în mister.
N-am vrut să-i dau detalii clare,
N-am vrut pe cord deschis să-i pun
Vreun strop din clipele amare
Sau vreun balon cert de săpun.
Aripi din fier forjat i-am dat
Într-un acvariu să înoate,
Fără să-mi pese c-a plecat
În zori de zi sau miez de noapte.
Sunetul cald, pictat în zbor
De glasul tău, şoptit pe geană
Transformă timpul în izvor
Topind secundele de teamă.
Un mugur crud renasc în zori,
Spre amiază înfloresc
Din palma ta sorbind culori,
Ochii tăi totu-mi dăruiesc.
Sunetul cioburilor sparte
Nu au puterea să m-atingă!
Eşti doar aici, nicicând departe,
Nimic nu poate să ne stingă
Flacăra sufletului viu
Născută-n stropi de ploaie reci,
Am fost cândva enorm pustiu...,
De-acum, suntem un tot pe veci!

Lacrima mi s-a zvântat

Iar dacă noaptea se sfârşeşte
Şi lacrima mi s-a zvântat,
E doar fiindcă Cerul doreşte
Să amintească neîncetat
Că Soarele ne dă căldură
Fără vreo plată, zi de zi
Deşi-n lume se naşte ură
Ascunsă-n verbul "a iubi".
Iar dacă zorii se ivesc
Şi roua-n iarbă se aşterne,
Din simplu fapt că te iubesc
Zâmbetul cald mi se discerne.
În piept trag aer, mă ridic
Şi-am să iubesc sincer, mereu,
În faţa urii nu abdic!
M-ajută Bunul Dumnezeu
Să lupt cu cioburile care
Se-ascund sub apa cristalină
Şi strălucesc din depărtare,
Deşi, doar din Cer au lumină.

Zori ceţoşi

Zori ceţoşi îmi cântă-n plete,
Urma nopţii albe arde,
În goană sau pe-ndelete
Ochii-n cioburi miliarde
Se împrăştie, se-adună
Sub retina scufundată
De-aseară ca-ntr-o furtună
Pe sub pleoape derulată.
Cearcănele aşternute
Glasu-n pernă ţi-a ascuns,
Soarele raza-îşi ascute,
Printre gene mi-a pătruns.
Mi-a zâmbit cerându-mi plată
Nopţile îndurerate
Lacrima capitonată
Cu supine destrămate
Şi-a pierdut din densitate
Sub glasul tău dantelat,
Zâmbetul pierdut în noapte
Într-o clipă mi-ai redat.