N-am motiv să-mi cer iertare!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Daţi-mi foc în piaţa mare,
Daţi cu pietre, dacă vreţi,
N-am motiv să-mi cer iertare,
Zidiţi-mă în pereţi!

Biciuiţi cu-orice cuvinte,
Loviţi, cât puteţi de tare,
Nu-mi e teamă de morminte,
N-am de ce să-mi cer iertare!

Luaţi-mi sufletul din mine,
Tăvăliţi-l prin noroi,
Chiar în noaptea care vine
Transformaţi-mă într-un sloi!

Luaţi-mi lacrima fierbinte
Ce-a udat oceanul sec,
Îmbibaţi în a mea minte
Ura-n care să mă înec!

Smulgeţi-mi din rădăcină
Inima plină de dor,
Luaţi a ochilor lumină,
Doar la pieptul lui să zbor.

Mult prea scurtă este viaţa,
Mult prea plină de furtuni,
Doar la pieptul lui sparg gheaţa,
Loviţi-mă, oameni buni!

Loviţi, cât puteţi de tare,
Jur să nu mă-mpotrivesc
Dar, nici n-am să-i cer iertare
Lumii, pentru că-l iubesc!

De mi-ar şopti o stea

De mi-ar şopti o stea în astă noapte
Că-ţi este gândul neîncetat la mine,
Chiar dacă eşti departe, prea departe,
Pe culmi muntoase sau prin ţări străine,
Aş recunoaşte-n glasul ei iubirea,
Aş recunoaşte zbuciumul din noi
Şi mi-aş ascunde lacrima-n privirea
Ce se topeşte-n pieptu-mi ca un sloi.
De mi-ar şopti cu raza ei firavă
Că-ţi este dor de mine cum ţi-a fost,
Aş înghiţi tot stropul de otravă
Ştergând din calendar zori fără rost.
Aş reîncepe să zâmbesc spre boltă,
Aş înceta să mă confund c-un nor
Şi-aş aduna a cerului recoltă
De stele-aprinse, uitând de-al tău dor.

Mă urăsc că te iubesc

Învăţ să mor câte puţin
Sorbind din viaţă-al ei venin,
Iau lecţii din notiţe vechi
Dar ţi-aud şoaptele-n urechi,
Învăţ să redevin un sloi,
S-arunc lacrima la gunoi,
Mă urăsc azi mai mult ca ieri,
Ochii-mi sunt doi corăbieri,
Încerc să nu-i mai umezesc
Deşi n-am cum să reuşesc.
Pe străzi, la orice colţ m-aştepţi,
În noapte stelele le-ndrepţi
Să-mi bată batjocoritor în geam...
Te-alung dar în suflet te am.
Nu-mi pasă cât voi suferi
Într-o zi, când voi reuşi...
Să mă urăsc voi înceta,
Sufletu-mi voi despacheta
De flacăra ce mă distruge,
De gândul ce mereu îmi fuge
Doar înspre tine..., mă urăsc!
Că te iubesc şi recunosc.