Visând pe culmile alpine

Visez, în noapte, stele pline
De dragoste aprinsă-n piept,
Visez să fug de lângă mine
Pe-o stea albastră, să te-aştept
Visând, în zori, c-am existat
Lovită de furtuni şi ger,
Că-n lacrimi sute m-am scăldat
Şi-am năpustit strigăt spre cer
Nemărginit şi inegal,
Spărgând cu el un nedescris
Ţărm biruit de-al vieţii val,
Nescris în niciun manuscris.

Visez s-adorm pe-o plajă plină
De buruiana dimineţii,
Să pot reda, din zori, lumină
În toate paginile vieţii.

Visez să-mi cumpăr dintr-o piaţă
O zi, în care să zâmbesc
Cum n-am făcut-o-ntreaga viaţă,
Visez de fapt doar să trăiesc,
Să mi se facă dor de lacrimi,
Să n-am motiv de-a le vărsa,
În tolba nopţii s-ascund patimi,
Să n-ai cum mă controversa.
Să-mi spui că sunt doar pentru tine,
Să-ţi spun că pentru tine cânt
Visând pe culmile alpine,
Cu-ochii deschişi pe-acest pământ.

Căutam uitarea

Căutam astăzi uitare
La magazinul din stradă,
Căutam în depărtare,
Undeva, o baricadă,
Undeva în infinit,
Căutam cu ochii minţii
Conştientă c-au pierit
Până şi urmele nopţii,
Căutam ca o nebună
Îndrăznind să cred c-am fost
Victimă într-o furtună
Iar uitând, voi găsi rost
De-a păşi pe-o cale lină,
De-a visa alt început,
Dar uitarea mi-e străină,
Ora noastră s-a pierdut,
Ziua noastră-n grabă trece
Caut printre stânci uitarea
Deja e zece şi zece...
Gândul alungă trădarea.

Nu pot să fac prea multe

Ştiu, nu pot să fac prea multe
Fac numai ce pot şi eu,
Păsările să mă asculte
Cum le ciripesc mereu,
Încă nu am întâlnit...

Oceanul să se ferească
De pe ochii mei visând,
Orbul trist să mă citească,
Dar îl voi găsi curând,
Păşind lent spre infinit...

Printre stropii reci de ploaie
Mă voi strecura cum pot,
Chiar de vor curge şiroaie
Lacrimi, nu ştiu să înot,
Dar viaţa n-a luat sfârşit...

Steaua care mă hrăneşte
O voi săruta din zbor,
Chiar dacă îmi zămisleşte,
Pe taraba din obor,
Dorul ce-am agonisit...

Voi pluti ca norul care
Stă ascuns sub raze calde,
Voi împrăştia spre zare
Iubirea ce vreau să scalde
Universul adormit...

Ştiu, nu pot să fac prea multe,
Totuşi nu abandonez,
Picăturile s-asculte
Ploaia, când o fredonez,
Doar în vis am întocmit...

Aştept o primăvară

Sunt pleopa aşternută peste retina nopţii,
Frunza ce rugineşte şi mugurul născut,
Sunt miez de noapte neagră ieşită-n pragul porţii,
Sunt doar o amăgire, nălucă din trecut.

Sunt secunda uitată, minutul viitor,
Sunt limpezimea ceţii şi lacrima fierbinte,
Sunt uneori prea plină şi prea scăldată-n dor
Dar nu cerşesc iubire, n-am nici o rugăminte.

Sunt visul ce se stinge, sunt drum nefinisat,
Sunt adierea serii în destrămate chingi,
Sunt ceas de primăvară, pe cerul haşurat
De norii prea statornici, dar n-ai timp să mă-nvingi!

Sunt tina îmbibată în izvorul durerii,
Sunt suflet de mesteacăn pufos în ploaia lină,
Sunt aripă de înger sub pavăza tăcerii
Şi râu de sărbătoare când tu îmi dai lumină.

Sunt claritatea scenei din tăceri mormântale
Şi ţipăt de durere etern nesfărâmat,
Sunt duritatea clipei scursă-n braţele tale,
Te-am aşteptam o viaţă, deşi nu te-am chemat.

Ţi-am înfrânat cuvântul rostit pe îndelete
De teama nenăscutei clipe ce va rata
Ecoul muribund pictat pe un perete,
Aştept o primăvară, ce se va repeta...