Ca la carte

 

 

Dintr-o parte-n altă parte
totul merge ca la carte,
lespezi reci căzând deşarte,
lacrima ce ne desparte.

Zeci de vise nevisate
se întrec în aţipire,
totul merge ca la carte...,
dragoste fără iubire.

Ieri se desluşea ţărâna
azvârlită peste ape,
astăzi dorm întinzând mâna,
viselor nesfărâmate.

Milioane de cuvinte
se aşează  rând pe rând,
locuind la mine-n minte
mă vânezi cutreierând.

Dintr-o parte-n altă parte
totul curge ca şi uns,
cupa timpului împarte
stelele-n vis nepătruns.

Aripi large umple cerul
desenând zboruri ciudate,
în oglinzi revăd misterul
filelor smulse din carte.

Nicio boare nu aduce
o secundă de uitare,
în oglinzi să se usuce
verzi coperţi nepieritoare.

Sfârşit necontrolat

În veacul ăsta de restrişte
Când întunericul domneşte,
Când mugurii vor să se mişte
Doar când  o frunză rugineşte...

Când epoleţii sunt de paie,
Şoaptele-s răcnete strivite
Munţii de viaţă se despoaie
Şi vorba dulce doar promite...

Când nu mai speri la nicio oază
Din toate câte-au fost cândva,
Sarcasmul între noi tronează,
Oglinda e altcineva...

Privesc în gol cu indignare
Căutând rostul goliciunii,
Aş lua o doză de uitare,
Dar lacrimile-mi ard tăciunii.

Degeaba-mi spun minţi luminate
Că mâine lumea se sfârşeşte,
N-am cum să le mai dau dreptate,
Când doar se supravieţuieşte.

Cu toţi, ne vindem pentru-o geană,
Pe-un lanţ de aur neînsemnat,
Fiindcă iubirea pământeană
S-a stins de mult, a expirat.

Toţi am murit din clipa-n care
Ne-a cuprins teama de iubire,
Neîncrederea din fiecare
Ne-a dat dorinţa de mărire.

Zadarnic mă întreb în noapte
Dacă mai sunt, dacă-am fost ieri,
Doar Dumnezeu e-n tot şi toate,
Eu unde sunt, tu ce mai speri?

Toţi am murit de mult, iubite,
Deşi niciunul n-a înţeles
Că dragostea printre morminte
Este, de fapt, drumul ales.

Sfârşitul n-are cum să vină
Fiindcă de mult s-a consumat,
E întuneric în lumină
Şi toţi păşim într-un păcat.

Pretindem doar c-avem suflare
Că dăruim ce ne-a fost dat
Dar ne lovim fără-ncetare
Într-un sfârşit necontrolat.

Invizibil, fără suflet

Între oglinzi paralele
Mă priveam fără-ncetare
Când mă năpusteam spre stele
Şi te-nveleam în uitare,
Te striveam ca pe-o hârtie
Cu-n hohot de râs extrem,
Pe o inimă pustie
Să-ţi sărut tainic blestem,
Mă priveam cu disperarea
Codrului bătut de ceaţă
Şi-ţi dăruiam depărtarea
Pentru prima oară-n viaţă.
Frunza palidă-a tăcerii
În ecouri tot foşnea
Peste cascada părerii
Care te acoperea,
Invizibil, fără suflet
Anonim, dulce miraj
Oglindesc iubirea-n cântec,
Aştern versuri din curaj,
Tu-ncerci inima să-mi spulberi
De pe flacăra aprinsă
Sentimentele nu-mi cumperi
Însă nu mă las învinsă!
Între oglinzi paralele
Nu am cum să rătăcesc,
Sunt aici pe-aripi de stele,
Sunt aici fiindcă iubesc!
Nu sunt simplu anonim,
Inima nu-mi e pustie,
Sufletul meu în venin
Nu se-aşterne-n poezie,
Voi iubi fără-ncetare
Fără teamă sau perdele
Din sufletul meu cel mare
Voi iubi până la stele,
Iar pe a mea picătură
Voi aşterne neîncetat
Din suflet plin de căldură
Versul meu adevărat!

Treziţi-vă, iubiţi români!

Ne îndreptăm spre zid de piatră,
Şi plecăm capul tot mai jos,
Ursul păşeşte..., câinii latră,
Iar noi zâmbim, zâmbim vânjos,
Făcând haz de necaz, în van,
Cu gurile tot mai deschise
"Va fi mai bine, peste-un an!"
Rostim, mereu trăind din vise,
Ne-ascundem după beţişoare,
După porecle sau falangă,
În furtuni spunem: "ce-ncântare!"
Deşi cuţitul e pe creangă,
Ne-ngropăm în noroi cumplit,
Ne-aşteapt-avid să ne înghită
Somnul cel lung ce ne-a călit
În lume-această adormită,
Ne mulţumim cu ce ne pică,
Ne aşteptăm doar la pomeni,
Nici un glas nu se mai ridică
Toţi suntem simpli cetăţeni.
Crezând c-o viaţă mai uşoară
Vom avea, deşi-i dureros,
Bătrânii noştrii să ne piară,
Să demolăm tot ce-i frumos
Aruncând balegă pe flori
Şi vitriol pe cele sfinte,
Ne-mpodobim doar în culori
Gândim cu ce n-avem în minte.
Vestigii vechi şi valoroase
Distrugem fără să ne pese,
În visele cele frumoase
Dansăm din buric sus pe mese,
Oglinzile ne mint mereu
Dar le privim încrezători,
N-avem frică de Dumnezeu
Deşi suntem doar trecători
Prin lumea asta îmbâcsită,
Scoatem tot ce-i mai rău în faţă
Azi răutatea e iubită,
Curajul ne provoacă greaţă,
Ne strecurăm printre ruine
Cu zâmbetul pictat pe feţe
"Va fi mai bine", poate, mâine?!?
Sunt morţi cei ce-au vrut să ne-nveţe
Cum să trăim cu demnitate,
Cu capul sus, pe noi stăpâni,
Au murit pentru libertate.
Treziţi-vă, iubiţi români!