Copilul din mine

 

 

Copilul din mine ascultă poveţe,
Deznoadă mistere visând neîncetat,
Revine în stradă cu gândul să-nveţe
Culoarea iubirii cu gust şchiopătat.

Copilul din mine, născut pe-ntuneric,
Păşeşte prin ceaţă rostind dimineţi,
Adoarme mirific în car alegoric
Visând zâne bune dansând pe pereţi.

Copilul din mine adună petale
Să plouă grădini de luceferi în gând,
Aşterne covoare de vise în cale
Ţesute cu suflet prin dor străbătând.

Copilul din mine renaşte o clipă,
Din târgul de vise un dar să-şi aleagă
Punând preţ pe-o pană sau chiar o aripă,
Să-ţi cânte iubirea o viaţă întreagă.

Copilul din mine aleargă bezmetic
Spre munţi de lumină s-aducă-napoi
Miraju-îngropat de prezent în sintetic,
Să pună pe gene copilul din voi.

 

 

 

Mă minţi!

Mă minţi frumos, mă minţi zâmbind,
Mă minţi cu vorbe dulci, mieroase,
Deşi ştii sigur că nu tind
Să cred în visele frumoase,
Mă minţi şi nu e prima oară
Mă minţi că cerul e-nnorat
Deşi de mult nu plouă-afară
Ci doar obrazul mi-e spălat.
Mă minţi să-mi alungi suferinţa,
Mă minţi crezându-mă copil
Deşi îţi cer îngăduinţa
De mult, să abordezi alt stil.
Ştii că iubirea mea-i curată,
Ştii că nu mint nicio secundă,
Mă minţi şi nu e prima dată
Când lacrimile mă inundă.
Ştii că minciuna mă răneşte,
Ştii că din dragoste te iert,
Mă minţi, minciuna mă loveşte!
Dar te iubesc şi-asta e cert!

De-aş mai avea vreo speranţă...

Sfâşiată de durere
Revăd scene rând pe rând,
Simt că nu mai am putere
Să te scot din al meu gând.
Zilnic eşti cu noi prin casă,
Pe străzi caut disperată
Deşi inima mi-e arsă,
Ştiu că de-acum niciodată
N-ai să-mi mai zâmbeşti din prag,
N-ai să mă-ntristezi măcar,
Îngeraşul mamei drag...
Îmi curg lacrimi în zadar.
Toate stelele din lume
Dacă ţi le-aş cumpăra,
Oricât te-aş striga pe nume,
În genunchi de-aş implora
Sfinţii toţi, Maica Fecioară,
Pe-al Său Fiu, în zori de zi
Pe Dumnezeu, până-n seară...
Nicicând nu te voi găsi.
Dragul mamei brad vânjos,
Prinţul sufletului meu,
De m-aş tăvăli pe jos,
Nici Măritul Dumnezeu
Printre noi nu te-ar aduce,
Lacrimile mă distrug,
Azi m-aş răstigni pe cruce,
Aş trage oricând la jug
Să te-aduc 'napoi copile,
Lângă noi să fii din nou,
De trei săptămâni de zile
Ai murit pentru un ou.
Un ou blestemat, băiete
Un ou, te-a ucis pe tine!!!
Aş muri, mamă, de sete,
Ţi-aş da sufletul din mine,
Ţi-aş da tot ce am din viaţă,
Smerită-aş arde pe rug,
De-aş mai avea vreo speranţă
Să te ridic din cosciug...

Mi-a dispărut lumina

Un gol imens, fără pereţi,
Un nimic fără putere.
Biciuiţi, dacă puteţi!
Voi zbiera, dar în tăcere,
Voi răcni fără strigare,
În zadar mă tăvălesc...
Un nimic imens de mare,
Oare cum să mai trăiesc???
Sufletul mi-a luat în ceruri,
Mai bine zis în mormânt,
M-a învăluit în geruri
Nu ştiu de unde mai sunt
Stâncă mi-este inima
Strop de suflet nu mai am
Mi-a dispărut lumina
Ce-o născusem, o aveam.

Am obosit în astă lume!!!

Chiar nu mai pot! Am obosit!
Am obosit şi nu de ieri!
Din prima clipă am greşit,
Când m-am născut, n-am vrut plăceri,
N-am vrut nimic din ce-i prea mult,
De când mă ştiu, m-am mulţumit
Să tac mai bine şi s-ascult...
Pe-un cearşeaf dac-am adormit
Nu m-am lungit, să-ocup mult loc,
Am vrut să fiu un OM mereu.
Ştiind că viaţa nu-i un joc
L-am invocat pe Dumnezeu,
Am iertat multe şi de toate,
Chiar şi pe cei ce nu merită,
Am îndurat şi zi şi noapte
Cu sufletul arzând pe-o plită...
Ştiu că veţi spune: "eşti o proastă!"
Sau poate doar "lăudăroasă"
Dar...sunt a mea...NU sunt a voastră!
Prin versul meu mă simt "acasă"
Şi-aştern ce simt... mă judecaţi?
N-aveţi decât... loc nu mai am...
Puteţi orice să comentaţi!
Că nu am minte nici un gram,
C-aş scrie numai când sunt tristă...
E libertate, nu-i aşa?
Că nu-s poetă... sunt "batistă"
Vă doriţi? mă puteţi linşa!
N-aţi face rău, aţi priceput?
Eu sunt o laşă, n-am curaj,
Am o fetiţă de crescut...
Doar ea-mi mai dă vieţii miraj...
Poate nu scriu ce v-aţi dori,
Poate nu scriu mereu corect,
Chiar nu-mi doresc să mă adori...
Eu, m-am născut... asta regret.
Mă oboseşte răutatea,
Avaritatea, nepăsarea,
Tupeul mult şi nedreptatea,
Doar în vers găsesc alinarea...
În vers stropit cu lacrimi multe,
În vers valid sau invalid
Nu vă recit, nu vreau s-asculte
Vreun curajos sau vreun timid.
Şiroaiele din ochii mei
Nu curg pentr-un motiv anume
Deşi-mi vine să ţip spre zei:
Am obosit în astă lume!!!
Să mă-nţelegeţi? nu-mi doresc
Nu vreau nici să mă mângâiaţi,
Încerc să supravieţuiesc...
Iar de nu pot, să mă iertaţi!