Paşi prin beznă

 

 

Mă-nveţi cum să păşesc prin beznă
Crezându-te iluminat
De libertate, pân' la gleznă
Iar eu, cobor nedescifrat.

Nu vezi că totul se plăteşte
Cu bon fiscal însângerat,
Că tot ce nu se dăruieşte
Se ia cu forţa, neîncetat...?!?

Nu vezi cum se pictează jocul
În trei culori, din vârf de ac
Şi se adulmecă norocul
Doar după bunul nostru... sac...?!?

Nu vezi că totul se topeşte
Încet, încet, cât ai clipi
Şi nimeni nu mai conteneşte
În a zbura şi-a ciripi...?!?

Nu mai contează ce-ai în guşă
Sau câte stele-ai adunat,
Dacă ai trupul de păpuşă
Restul e vis necugetat.

Mă-nveţi cum să adorm iubirea
Sau s-o alung din pieptul meu
Deşi-mi cunoşti sufletul, firea
Şi harul de la Dumnezeu.

Nu vezi că lumea rătăceşte
Pe zi ce trece... îngrozitor,
Iar cel ce ne povăţuieşte
Se stinge-n singurul său dor?!?

Nu vezi cum plouă peste lume
De parcă totul e murdar
Iar cerul nu vrea să consume
Din stelele primite-n dar...?!?

Nu mai contează ce poveţe
Îmi poţi aşterne la picioare,
Doar Cerul poate să mă-nveţe
Drumul însângerat spre soare.

 

 

 

Miracolul iubirii

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt teama de-ntuneric
Ascunsă-n reflectoare,
Uimită de feeric
Prin haos și splendoare.

Sunt teama de mărire
Ascunsă într-un nimic,
Izvor de fericire
Gângurind vers peltic.

Sunt teama de izbândă
Clădită cu migală,
Pierdută la secundă
Din infimă greșeală.

Sunt teama veșniciei
Pe lacrima durerii
Și oda bucuriei
În clipa-mbrățișării.

Sunt teama prăbușirii
Din culmile alpine,
Miracolul iubirii
Zărit numai de tine.

Aş... uita cât ne-am iubit

Obosită de-anonimi
Care se tot ţin de glume,
Peste-un ocean de lacrimi
Plutesc, fără ţel anume...
Ca un nufăr voi rămâne
Aşa cum am fost mereu,
Cu multă înţelepciune
Voi trece şi-acum de greu.
Nici nu este prima dată,
Probabil nici ultima,
Dar inima mi-e curată,
Nimic nu-mi va sfărâma
Stropul meu de suflet cald
Şi felul meu de-a iubi
Plutesc... n-am de gând să scald
În lacrimi această zi.
Viaţa are mii de-alei
Orice drum câte-o gropiţă.
Înconjurată de Lei
De-aş fi, toţi cu coroniţă,
Plini de bani, averi, palate...
Toţi cu ochii verzi ca iarba...
Poate nu-mi veţi da dreptate,
Şiroaie mi-ar scălda bărba.
Fără Leul meu fierbinte
Nimic nu mai e la fel!
El îmi stăruie în minte,
El e-n al meu sufleţel!
Poate de-aş uita secunda
Ce m-a azvârlit spre nouri,
Mi-aş regăsi-n grabă unda,
Dar în minte-am doar zerouri
Şi semne de întrebare...
Noaptea crudă mă striveşte
Zorii mă lovesc cumplit,
Nimic nu mă-nveseleşte,
Sufletul mi-e ciopârţit
În milioane de clipe,
În felii de Lună plânsă,
Nu mai vrea să înfiripe
Nicio rimă, stă ascunsă
Într-un haos fără fund,
Îmi caut puteri enorme
Pân-acolo să m-afund,
Dar cuvântu-mi piere-n forme
Alungite-alunecoase...
Zbier ca o leoaică-n cuşcă:
Unde-s rimele frumose
Ce din vorba lui prind viaţă?!?
S-au pierdut în noapte oare?
S-au ofilit dimineaţă?
Cer cerului ajutoare,
Stelele plâng îngheţate,
Luna-n ochi nu mă priveşte,
Lacrimi au căzut pe carte,
Nici ea nu îmi mai zâmbeşte.
Un gând aprig îmi persistă:
Dacă l-aş şti fericit...
Nicicând nu aş mai fi tristă
Aş... uita cât ne-am iubit.

Ce Mult Te Iubesc

Într-o lume împietrită
În viteză şi răceală,
Mă declar acoperită
De-o căldură abisală,
Mă strecor spre steaua noastră
Printre raze reci, tăioase
Luptând cu zarea albastră
Care îmi cicatrizase
Inima pierdută-n haos
Cu ani mulţi, mulţi ani în urmă,
Mă sustragi dintr-un repaos,
Glasul tău somnul mi-l curmă,
Şoapta-ţi blândă mă cuprinde
Într-un romantism ceresc,
Sufletul îmi reaprinde...
Nu-ncetez să te iubesc!