Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.
Nu înțelegi că viața e-un drum cu unic sens?
Chiar dacă multe pagini s-au îndoit, s-au șters,
Nu pot privi în urmă, oricât ai insista,
Mireasma ta persistă dar, în loc nu pot sta.
Nu-ți pătez amintirea, n-am cum să mă sustrag,
Încă nu ai plecat din mintea mea dar, trag
Cortina peste vreme, să-ți uit ascunse lacrimi,
Să trec peste probleme, topindu-te prin patimi.
Într-o secundă numai averile se pierd,
Nu-ntorc acum privirea, nu vreau să te dezmierd
Rămâi doar o scânteie, ca o urmă de stea,
Averea mea imensă rămâne dragostea.
Îmi tulburi limpezimea, îmi recunoști tot pasul,
Îmi aminteşti apusul și zorii, întorci ceasul
Cu prea mulți ani în urmă, este mult prea târziu,
Nu înțelegi că viața e-un plin, nu un pustiu?
Postări
Gânduri bune din partea noastră, la început de săptămână, Dana!
RăspundețiȘtergereVa imbratisez cu drag, dragii mei prieteni! O saptamana minunata!
RăspundețiȘtergere