Femeia ce te iubește

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt suflet de femeie
Scăldat în poezie,
Sunt rază și scânteie
În seara cea târzie.

Sunt suflet de poet
În trup lovit de viaţă
Mai crunt sau mai discret,
De ploi, furtuni și gheață.

Sunt doar un visător,
Prin lume rătăcesc,
Învesmântată-n dor
Iubire dăruiesc.

Sunt sufletul ce tânjește
Doar dup-a ta sărutare,
Femeia ce te iubește
Zi de zi, la disperare!

În ochii tăi

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt, în ochii tăi, frumoasă,
Sunt iubirea din scriptură
Sacră, precum o crăiasă
Deși-s doar o picătură.

Sunt, în ochii tăi, femeia
Care-ți tulbură privirea
Care ți-a aprins scânteia
Și-ți dăruiește iubirea.

Sunt, în ochii tăi, o floare
Ce nicicând nu se-ofilește,
Curcubeu iscat din soare
Ce-n palma ta se-arcuiește.

Sunt, în ochii tăi, secundă
Zămislită în iubire,
Sunt o lacrimă plăpândă
Pierdută de fericire.

Sunt, în ochii tăi, minunea
Nisipului de val șters,
Îndeplinind misiunea
De-a transforma viaţa-n vers.

Sunt, în ochii tăi, o rază
Pierdută de-o stea polară,
Ce-n iubirea ta valsează
Într-o blândă primăvară.

Averea mea

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Nu înțelegi că viața e-un drum cu unic sens?
Chiar dacă multe pagini s-au îndoit, s-au șters,
Nu pot privi în urmă, oricât ai insista,
Mireasma ta persistă dar, în loc nu pot sta.

Nu-ți pătez amintirea, n-am cum să mă sustrag,
Încă nu ai plecat din mintea mea dar, trag
Cortina peste vreme, să-ți uit ascunse lacrimi,
Să trec peste probleme, topindu-te prin patimi.

Într-o secundă numai averile se pierd,
Nu-ntorc acum privirea, nu vreau să te dezmierd
Rămâi doar o scânteie, ca o urmă de stea,
Averea mea imensă rămâne dragostea.

Îmi tulburi limpezimea, îmi recunoști tot pasul,
Îmi aminteşti apusul și zorii, întorci ceasul
Cu prea mulți ani în urmă, este mult prea târziu,
Nu înțelegi că viața e-un plin, nu un pustiu?

Renasc

Oprisem la fereastră gândul,
Uitasem glasul tău ceresc,
Mă rătăcisem precum vântul
Să uit cât de mult te iubesc.

Oprisem lacrima să curgă,
Zorilor, rouă să le dau,
În suflet pacea să-mi ajungă,
Trecutului să te predau.

Oprisem dorul tău la poartă
Deși, bătea necontenit,
Ca ploaia, peste frunza moartă
Din toamnă, când am ruginit.

Oprisem stelele să cadă
Și norii i-am împrăștiat,
Cu mâinile-am făcut arcadă,
Zadarnic, nu te-am așteptat.

Oprisem pașii pe alee
S-alerge-ntruna fără rost.
Acum renasc ca o scânteie
Și-am uitat cât de greu mi-a fost.