Eliberare

 

 

Dacă tu crezi că-mi poţi purta suspinul
prin bălţi de lacrimi, fără să clipeşti
şi-apoi să-mi spui c-acesta-mi e destinul,
eu zic că-i timpul să te mai gândeşti.

Dacă tu crezi că-n spatele iubirii
te poţi adăposti oricând pofteşti,
un singur spin ucide trandafirii,
eu zic că-i timpul să te mai gândeşti.

Deşi spuneai că totul se plăteşte
în viaţa asta, cât ar fi de grea,
că tot ce ignorăm se ofileşte,
se pare c-am murit în lipsa ta.

Spuneai că n-ai să poţi uita vreodată
cum rătăceam în ochii tăi cei verzi,
deşi scăldată-n lacrima curată,
eu am murit de mult fără să vezi.

Zadarnic mă transformi în eroină
acum când teatrul s-a epuizat
îmi cauţi neîncetat o mică vină,
te-am iubit mult, dar te-am eliberat.

 

 

Mii şi mii de vieţi

 

 

Mi-e teamă c-am să cad pe gânduri
Şi-n grabă să mă desfăşor
Ca bezna deasă peste-amurguri,
Să-mi frâng aripa... un picior...

Mi-e teamă c-am să cad sub gheaţă
Ca orice alt fulg rătăcit,
Ce s-a pornit de dimineaţă
Din noru-acela împânzit.

Mi-e teamă că-mi voi umple cerul
Cu puf de dor din nori tăcuţi
Şi voi ascunde adevărul
De mila celor trişti şi mulţi.

Mi-e teamă că-mi voi pierde gândul
Pe-alei bătute mult prea crunt
De frunzele ce-alină vântul,
Uitând ce-am fost şi cine sunt.

Mi-e teamă c-am să cern poeme
Răstălmăcite-n fulgii de nea,
Când lacrima pe pleoapă geme,
Să-nsiropeze dragostea.

Mi-e teamă aripi că-mi vei pune,
Că voi zbura peste nămeţi,
Purtându-te ca pe-o minune
În suflet, mii şi mii de vieţi.

Oda zilei trecute

În roşu purpuriu ţi-aş picta zorii,
Lacrima în săruturi aş zvânta,
Cu aripi aş dota toţi trecătorii
Ce au lăsat umbre negre-n calea ta.

În galben pai aş decora dorinţa
De-a te sustrage dintre norii grei,
Cu visul pur ţi-aş tapeta voinţa
De-a exista senină-n ochii mei.

În verde crud ţi-aş edita destinul,
În roz aprins, petala de noroc,
Cu dragoste ţi-aş inunda suspinul,
Să-nving tristeţea cu un singur joc.

Din dor ţi-aş împleti amurgul grabnic,
Cu diafane flori de trandafiri,
Să-ţi fie drumul parfumat puternic
Cu vers, din care viaţă să inspiri.

Ţi-aş pune busuioc sub pui de pernă,
Să-ţi fie noaptea fără de coşmar,
Dar, ca o simplă zi, nu eşti eternă.
Pleci în curând, ca multe-n calendar.

Treptele secundei

Am coborât năvalnic în grota vieţii crude,
Spărgând ferestre-n răcnet, am imortalizat
Secvenţele durerii, l-am implorat pe Jude,
Sufletu-n mine zace rebel carbonizat...

Am licărit o clipă sub tăceri mormântale,
Sorbind cu linguriţa din zorii următori,
Mi-am implorat fiinţa să se ridice-agale
Dar rădăcina-mi piere sub caldele ninsori.

Am ridicat o geană punând semn între file,
Cu braţul drept pictez câte un vers pitic
Deşi în labirintul de mii şi mii de mile
Mă răscolesc furtuni în stil acrobatic,

Deşir surâs minuscul săpând adânc în noapte
Legenda dimineţii-n amurgul avansat,
Împletesc flori din roua pierdută printre şoapte
Urcând treapta secundei ce m-a încătuşat.

Vom înflori ca-n primăvară

O picătură de speranţă şi totu-n jur a luminat
Iubirea noastră-adevărată din lacrimi iar a triumfat,
Sau soarele a renăscut-o, chiar nu mai ştiu nimic acum,
Raza iubirii m-a orbit, nu văd nimic din al meu drum
Mă-mbăt zilnic cu poezie, prin rime calde mă strecor,
Cuvântul tău îmi umple pana ce-a suferit atât de dor
Şi-o lacrimă de fericire se scurge pe obraz încet,
Doar un cuvânt rostit de tine, mă simt din nou la al tău piept.
Iubirea-n aer iar pluteşte, amurgul trist a încetat
Să mai înghită poezia, iar gândul aşternut curat,
Simplu, dar plin de sentiment mi-a dăruit din nou splendoare,
Aripi de dor nemărginit cu care voi zbura spre soare.
Pe culmea norilor de-acum voi regăsi iubirea clară
În ciuda viscolului ager, vom înflori ca-n primăvară.

Am reuşit

Am reuşit iubite să-mi controlez suspinul,
Dar, nu mă pot abţine ochii să nu-ţi doresc,
De parc-ar reuşi să-şi ţeasă tot destinul
Vreun muritor de rând, în timp ce doar trăiesc...
Am reuşit iubite, dorul să ţi-l alung
Cînd ţi-am auzit glasul şi-n râs am izbucnit,
Am văzut din nou zorii, am uitat de amurg
Te-am strâns la piept cu dor şoptindu-ţi bun venit.
Am reuşit iubite să-mi trasform în ciorchine
Glasul de altădată scăldat în nori de jar
Să nu-ţi mai spun că-mi este imens de dor de tine
Am reuşit, deşi...am aşa gust amar...