Ce-ai putea să-mi ceri?

 Mă-mpotrivesc uitării,
cu tot ce-nseamnă vrere
până-n ziua plecării...
Tu nu mai ai ce-mi cere.

Mă lepăd de durerea
de a te fi uitat,
scăldându-mă-n tăcerea
ce curge neîncetat.

Mă ninge depărtarea
cu hohotele ei,
revin la fel ca marea
cu valuri și scântei.

Din tine nasc cuvântul
rostit sau doar cântat,
îngenunchez avântul
de a te fi uitat.

Nu ai cum să mă scuturi
de tine, orice-ar fi,
suntem un dans de fluturi,
ce-n veci ne vom iubi.

Surâd a păcat

Nici măcar un ceas
din întreaga lume
nu face un pas
fără să-mi consume
șoapta de pe buze,
zorii din cuvânt
ce vor să m-acuze
de ceea ce sunt.

Nici măcar o ciută
nu se lasă prinsă
de o lesă mută
și o soartă stinsă.

Eu, un zbor de flutur
limpezind furtuni,
căutând să scutur
zilele de luni,
adorm iar securea
bine ascuțită
îmblânzind pădurea
pentru-a fi iubită.

Rătăcesc cu capul
mai mereu plecat,
pun suflet cu sacul,
surâd a păcat...

Sub scuturi

Ai grijă de tine,
nu toţi o pot face,
iar ziua ce vine
e goală şi tace.

Ai milă de soare,
sărută-l pe coate,
chiar dacă te doare
de nu se mai poate.

Ai stimă de lună,
ea pare mai dură,
din stele cunună
îţi face, şi-ţi jură
că nu-i îngheţată,
deşi-i rătăcită,
în noaptea pictată,
de vise iubită.

Ai grijă de toate,
nu-ţi face poteci
din ce nu se poate
spre nopţile seci.

Ai toată puterea
în mâinile tale,
apucă durerea,
alung-o la vale!

Ai grijă de fluturi,
nu toţi înţeleg
să zboare cu scuturi
din zori să-i culeg.

Lângă tine

 

 

 

Îmi iau la purtare
Secunda de-amor
Să-ţi depăn culoare
Pe gene, din dor.

Îţi dau clipa toată
Dreptate, onor,
Mă lepăd de zloată
Şi ard, ard de dor.

Secunda se rupe
Cu fluturii-n zbor,
Iubirea erupe
Surâs alb, din dor.

Ascunde-mă-n noapte,
Sub cerul cernit,
Sărutul să-mi poarte
Dor nemărginit.

Să-mi iau la purtare
Un geamăt uşor,
Pe raze de soare
S-adorm..., lângă dor.

Fluturi adormiţi

 

 

Mătură vântul cu mine
Grădinile suspendate,
Fluturi albi, printre verbine
Se-ntrec  în maturitate.

Şi-au cusut viaţa la gură
S-o trăiască-n disperare,
Fluturând peste măsură
Genele, din floare-n floare.

Uneori se-ascund în taină
Ca nisipul în sidef,
Îmbrăcând singura haină
Ce-au ţesut-o la gherghef.

Curg şiroaie de lumină
Din ochii stelelor triste,
Au clipit pline de vină
Trecând noaptea în reviste.

Razele-au străpuns aripa
Fluturilor fericiţi,
În zadar şi-au ţesut clipa
Vrând să zboare adormiţi.

Praf de stele garnisite
Cu polen, pulverizat
Se distinge sub cuvinte
Într-un mod cicatrizat.

Zadarnic îmi dai dreptate

Vezi, stelele se plâng că iarna
Le-ngheaţă aripile-n zbor
Dar, nu şi-au pus din timp alarma,
Să-şi zvânte lacrima pe-un nor.

Vezi cum zâmbeşte, dimineaţa,
Un fluture ce ştie bine
Cât are el de scurtă viaţa
Şi cât de verde va fii mâine...

Vezi, curcubeul cum zâmbeşte?
În colţul gurii, plictisit,
Atâtea fulgere-l loveşte
Şi totuşi nu s-a irosit.

Vezi cum revine trenu-n gară
Pe două linii paralele?
Cum poartă paie-n miez de vară
Spre cuib, acele rândunele?

Vezi cum baloane de săpun
Se risipesc împestriţate
Deşi, sunt pe ultimul drum
Dăruiesc zâmbete, nu noapte.

Vezi cum se scurge timpu-n mine?
Prin câte flăcări am trecut
Şi totuşi ard, la fel ca tine
În ritm vioi, necunoscut.

Vezi câte paie am sub geană?
Şi totuşi zbor în lumea mea,
Nu-ţi cer pervers, lacrimi în cană
Dar, nu-mi distruge liniştea.

Zadarnic azi îmi dai dreptate
Iar, mâine ceru-mi demolezi,
Eu văd prea multe, văd prin noapte
Chiar dacă nu realizezi.

Pe aripi de vis alb

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Stelele într-o mănușă,
Ca o argintie salbă
Au intrat ușor pe ușă
Zămislind în noaptea albă.
Au pus visul într-o barcă,
Aripile peste creste,
Lumea toată s-o întoarcă
În tărâmul de poveste
Îmbrăcată-n lacrimi albe,
Plăsmuite pe furiș
Din petalele de nalbe
Crescute pe-acoperiș.

Norii albi zvâcneau în zare,
Fluturi cu mărgăritar
Se grăbeau din depărtare
Spre palatul de cleștar.
Tuberoze și zambile
Albe, ca un fulg de nea,
Așterneau iubirea-n file
Colorând lacrimi de stea,
Fragede ca o mireasma
De iubire nesfârșită,
Învingând orice fantasmă
Diluată-ntr-o clipită.

Suspiciuni

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

În căușul palmei tale
Sunt o lacrimă fierbinte,
Hrănește-mă cu petale
Cum o făceai înainte.

Sunt un fluture albastru,
Fără șansa de-a decide
Dacă-n noapte, aprig astru
În două se va divide.

Flacără nestăpânită
De vreo apă curgătoare,
Râu ce plânge, se agită
Cu ochii lucind în soare.

Fulg de nea rătăcitor,
Ferindu-se să se-așeze
În palma ta, un fior,
De dor să capituleze.

Sunt stropul de lăcrămioară
Ce se-abține, să nu curgă
Străpunsă în inimioară,
Întunericul s-ajungă.

Dă-mi în zori sărutul care
Mi-l dădeai necontenit,
Nu mă împinge în uitare
Cu sufletul pârjolit.

Dă-mi în noapte visul pur
Veșnic împletit cu tine,
Să uit relele din jur
Sus, pe culmile alpine.

Nu mă pierde-n apă rece,
Să-mi rupi aripile-n zbor,
Nu vreau sufletul să-mi sece
De iubire și de dor.

Nu-mi e aici sfârşitul!

Măria Ta Durere, Măria Ta Suspin,
Fierbinţi lacrimi de jale, voi, zile cu venin...
V-am primit toată viaţa cu zâmbetul pe buze,
De ifose şi mofturi nimeni să nu m-acuze.

Din zorii vieţii mele, furtuni am înfruntat,
Am ţinut piept, cu grijă, luptând neîncetat
Cu viclenia lumii şi-al ei diminutiv
Învesmântat pompos cu-n roşu adjectiv,

Cu buze ţuguiate şi fâlfâiri de gene,
Cu panglici atârnate de spini..., printre hiene
Ascunse după fluturi firavi şi inocenţi
Ce-n scurt timp se-afişau atât de violenţi...

Am păşit cu călcâiul crăpat şi plin de ţepe...
Măria Ta Durere, nu te mai pot percepe!
M-am învăţat cu tine, pe umbră îmi păşeşti,
Te-mbrac în primăvară, din suflet să-mi zâmbeşti,
Te învelesc cu clipa senină-a altei vieţi
Şi te hrănesc cu versul născut în dimineţi,
Te transform într-o boare, să-aline infinitul,
Măria Ta Durere, nu-mi e aici sfârşitul!

Ploaia iubirii eterne

De n-ar mai fi iarnă, să nu-mi mai îngheţe
Sufletul de dor, inima de tristeţe,
Să-mi plouă pe umeri sărutul fierbinte,
În zori să rosteşti numai două cuvinte,
Să ne plouă ploaia iubirii eterne
Cu stropi de dorinţă, iubirea-n cisterne
S-o strângem o viaţă, să o dăruim,
Să demonstrăm lumii cât de mult ne iubim.
S-aşternem iubire pe flori de cireşi,
Cercei la urechea planetei aleşi
Să fim anotimpul cu fluturi desculţi
Zburând peste zarea pierdută din munţi,
Să-mi fi peste geană sărutul din zori
De n-ar mai fi iarnă, de n-ar fi ninsori...