N-ai observat răsăritul?

Ai observat, de dimineaţă,
Când soarele a răsărit,
Sărutul zorilor pe faţă?
Eu l-am trimis, nu l-ai simţit?

Nici peste zi n-ai prins din raza
Soarelui ce ne-a guvernat?
De-abia acum savurezi oaza
De linişte şi de păcat?

De-abia acum când luna ninge
Săruturi albe peste noi,
Observi cum roua te învinge
Deşi aveai sufletul sloi?

N-ai observat că-n palma stângă
Ţi-am trimis un sărut infim,
Când luna a-nceput să plângă
De fericire că iubim?

Pe trupul tău, rănit de toate
Relele ce le-ai îndurat
Nu ai simţit, întreaga noapte
Cum te sărut, neîncetat?

Nu ai văzut că vin, cu zorii
Pe pernă, să ţi-i împletesc?
Sub mângâierile viorii,
Iubirea mea să-ţi dăruiesc.

Periferia sufletului

Din noapte curg secunde-n fugă

Şi totul mi se pare crud,

Încerc să împletesc o rugă

De lacrimi, perna, să nu ud...

Fereastra stă întredeschisă

Să mă audă Dumnezeu,

Luna, din ceruri, e admisă

 Să-mi lumineze drumul greu.

Uşor ar fi să-nvăţ iubirea

S-o dăruiesc doar jumătate,

Dar mie asta mi-e menirea

Să te iubesc şi zi şi noapte.

Să te iubesc enorm şi sigur

Oricâte lacrimi aş vărsa,

Chiar de nu pot să te asigur

Trăind în era asta grea.

Niciun cuvânt încremenit,

În buze calde sau hârtie,

Nu va expune ce-am simţit,

 Doar cel ce suferă o ştie.

Stelele-n lanţ de-aş aşeza,

Cu blânda luna-n fruntea lor,

Niciuna nu-ţi poate reda

Cât te iubesc şi te ador!

Tu mă priveşti şi-mi dai crezare

Dar, ştiu că nu ai cum zării

În sufletul meu cât de tare

Şi de real te pot iubi.

Aceeași

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De ce pășesc pe aceeași stradă?
Nici nu mai știu, cred c-am uitat,
Fiindcă doream să mă mai vadă
Norii care m-au fermecat.

De ce mă scald cu-aceeași apă?
Fiindcă sunt doar un vărsător,
Lacrima mea nu-i solz de ceapă,
Lacrima mea curge de dor.

De ce visez cu-aceeași geană,
Pe-aceeași pernă ca și ieri?
Fiindcă în noaptea pământeană
Am sculptat multe primăveri.

De ce îmi rog a mea tăcere
Să se reverse-n asfințit
Și nu invoc lapte și miere
Șoaptelor care-au ațipit?

De ce sărut aceeași gheaţă
Cu buze tremurânde, reci?
Fiindcă nu vreau din a mea viaţă
Să mai fii nevoit să pleci.

De ce aprind aceeași torţă
Și-aceeași candelă mereu
Fiindcă iubirea mea-i o forță
Ce vine de la Dumnezeu.

Răceala asta...

Off! dragul meu, te-aş alinta,
Te-aş mângâia şi te-aş iubi,
Te-aş legăna şi ţi-aş cânta,
Pe braţul meu te-aş adormi...

Off! dragul meu, la al tău piept
Nu aş mai tremura aşa,
Ceaiu-ăsta ar fi chiar perfect,
Nici frisoane n-aş mai avea...

Off! dragul meu, m-aş încălzi
Lângă tine, pe-o pernă doar,
Aş dormi până-n zori de zi,
Pastilele au gust amar...

Răceala asta m-a cuprins
Iar depărtarea-i aşa mare,
Febra se pare că m-a-nvins
Degeaba-ncerc să mă dau tare...

Mă doare-n gât, tuşesc, strănut,
Deşi n-am umblat dezbrăcată,
Dar aş zace în aşternut
Cum n-am făcut-o niciodată.

Batistuţe şi şerveţele,
În preajma mea sunt peste tot,
Iar eu privesc pozele tale
Şi îţi şoptesc scurt:"nu mai pot!"