Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta existenta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta existenta. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Atâta timp cât exiști

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Cât te iubesc de mult?
Nici marea n-are valuri,
Încerc să o consult
Când plânge peste maluri.

Cât te iubesc de mult?
Nici cerul n-are stele,
Încerc să îl ascult
Când plouă printre ele.

Cât te iubesc de mult?
Nu trebui să insiști,
Fii convins, ești adult,
Atât timp cât exiști!


duminică, 25 septembrie 2011

Ce n-aş da




Doamne, ce n-aş da să-mi flutur
Pletele în vânt cumplit,
Toată tristeţea să-mi scutur
De pe dorul învechit,
Să-mi acopăr disperarea
De-a te mângâia pe frunte,
Atingând palma cu zarea
Undeva, pe-un vârf de munte!

Doamne, ce n-aş da să-ţi picur
Lângă gene sărutări,
Peste noapte să mă bucur
C-am descoperit în zori
Cum adaug existenţa
Într-un sarcofag integru,
Adormind indiferenţa
Ce-a pictat atâta negru!

Ce n-aş da să-mi adormi glasul
Cu sărutul tău fierbinte
Şi împleticindu-mi pasul,
Să zburdăm, ca înainte
De-a se domoli furtuna
În oceanele secate,
Când ignorai semiluna
Printre versurile toate!

Ce n-aş da s-aud iar stropii
Lovind piatra sf
ărămată
Din trotuarul, unde plopii
Ne-au zărit înt
ăia dată.
Doamne, ce n-aş da să-mi flutur
Pletele în vânt cumplit,
Să zbor pe aripi de vultur,
Dar, mi-e teamă, c-am albit!