Asigurare

Dacă voi afla secretul
care domneşte sub geană,
visând ca analfabetul
stelele care-l reclamă
fiindcă le-au atins chitara,
imnul mângâierii tale
aşteptând zorii şi seara,
ar curge timid la vale.

Pun virgula între zile,
punctele în caravană
pornesc să îngroape file
să pună sare pe rană.
Ard, dar înlătur cortina
şi păşesc în consecinţă
citind strofa cu retina
ascunsă-n a mea fiinţă.

Despic cerul să se ştie
că de ploaie mă usuc,
pândesc zborul pe hârtie
oprind zorii ce se duc.
Nopţi jucate la ruletă
le aduc la suprafaţă,
virgula din eprubetă
mă asigură pe viaţă.

Protecţie

 

 

 

Aveam de gând în astă noapte
Să-ţi răpesc dorul din privire,
Să-mi resemnez, cât se mai poate,
Tăcerile din amintire.

Aveam de gând să-mi răstorn dorul
În palma cerului furat
Dar obosise, visătorul,
La ceas târziu, abandonat.

I-am pus pe aripi, praf de zbor
Să-i ţină liniştea aproape,
I-am împletit din al meu nor
Un vis curat, purtat pe ape.

Mi-a dăruit, de pe retină,
Stropi de iubire neştirbită
Şi-am împletit din ea lumină
Să te păstrez ca pe-o pepită.

Aveam de gând să-ţi spun că somnul
M-a asaltat cu vise reci
Dar, de coşmar m-a ferit Domnul,
Când ai fost nevoit să pleci.

 

 

 

Trandafirul alb din piept

Priveam în ochii tăi spre stele
Şi-am întâlnit iubirea pură
Ascunsă printre acuarele
Înmărmurită de-o pictură.
Priveam din ochii tăi spre mine
Am revăzut gheţar masiv
Prin lacrimile cristaline,
Curgând de fapt fără motiv.
Am redat aripi unui zbor
Alungând stratul de zăpadă
Ce se-aşternuse în decor
Şi ne-am lăsat iubirii pradă,
Privindu-ne ochii în noapte
Cum sub săruturi străluceau,
Aripile ascunse-n carte
Pe culmea norilor dansau.
Eşti trandafirul alb din piept,
Eu aripile tale-ntinse,
Eşti suflet în al meu suflet
Şi cerul pleoapei mele plânse.

Nimic nu mă doboară!

Ţi-am dat iubirea mea curată,
A fost probabil prea puţin,
Dar dragostea adevărată,
Singură n-am cum s-o întreţin
Ţi-am dat inima mea, pe care
Ai luat-o peste tot cu tine,
Chiar te-am iubit..., cu disperare,
Scăldată-n lacrimi cristaline,
Ţi-am dat doar ceea ce se simte,
Nu ce se vede, ai dreptate...
Eu te purtam adânc în minte
Şi-n suflet. Ai vrut libertate?
Ţi-am dat-o, chiar de sângerez
Iar rana doare, arde, seacă...,
E prea târziu să mă-ntristez,
Dragostea ta a fost o joacă...
O altă şansă nu-mi cerşi,
E prea târziu să ţi-o ofer!
Ţi-am dat tot, însă... nu mai ştii...,
Ai otrăvit-o-ntr-un mister.
Ţi-am dăruit suflet curat,
Scăldat în lacrimă de dor.
Sunt goală, s-au epuizat
Şansele pentr-un trecător.
Ochii tăi verzi, doriţi în noapte,
În suflet n-au ştiut privi.
Iar dacă nu vezi de departe,
Sufletul nu mi-l mai strivi!
Nu încerca seară de seară
Inima să îmi răvăşeşti,
De-acum, nimic nu mă doboară!
Chiar de-ai să-mi juri că mă iubeşti!

De arome dezgustată

Dezgustată de arome cu gusturi pretenţioase,
De miresme-mbietoare, fragile, atent fardate
Peste pudra nedreptăţii cu amprentele soioase,
Degust puritatea apei pe deasupra parfumate,
Limpede ca o oglindă, fără valuri, fără spini,
Mă hrănesc cu picătura ce-mi măsori cu microscopul
Sorbindu-ţi sevă din frunza rece-a ochilor divini,
Mă avânt trăindu-mi clipa, fără a-ţi ascunde scopul,
Fără-ţi cere vreo ofrandă, fără-ţi cere vreun suspin,
Înfrânez dorinţe-n faşă, topindu-mă-n Iadul serii,
Zbor în ciuda nopţii crude, printre acele de pin,
De crivăţ lovită-n spate, astup retina durerii,
Mă aplec cu-ngăduinţa sufletului translucid,
Dăruiesc petale dalbe pe alei înmiresmate,
Duc disperarea tăcerii, dragostea să nu-mi ucid,
Visez doar să-ţi aud glasul, admirând nopţi seci şi mate
De culori perfide, pale, fără nici un fir de iarbă,
Fără strop de alinare, în iluzii înecată,
Lacrimile mă sugrumă înnodându-se în barbă,
Prin vicisitudini aspre de arome dezgustată.

Ochii tăi

Poate ploaia amintindu-mi de primul nostru sărut,
Poate depărtarea asta... iscă dorul absolut,
Poate inima-i nebună şi te cheamă neîncetat...
Ochii mei te văd pe stradă...deşi nu-i adevărat,
Eşti departe, drumu-i lung, veşnic timpul mi-e duşman
Dar la orice colţ de stradă pe retina mea te am,
Poate stropii reci mă-ntorc peste luni şi peste zile,
Totuşi scriu, de dorul tău... am mâzgălit ceva file.
Strig în noaptea-ntunecată însă, mă aud doar eu,
Îmi e dor de ochii tăi, mi-e dor de sărutul tău!
Îmi e dor de-o-mbrăţişare, îmi e dor să te privesc!
Să-ţi sărut gura fierbinte, să-ţi şoptesc cât te iubesc!

"Da" sau "nu"

Timpul se scurge-alene
Picurând stropi de foc,
A mea clepsidră geme
În cel mai jalnic joc,
Visul nopții-mi deschide
Genele spre lumină,
În bezna grea divide
Sufletu-mi plin de vină.
Timpul se scurge-ncet
În noaptea prea grăbită
Un vis frumos, incert
Retina-mi obosită
Mi-arată pe sub geană
Alei neprihănite
Noaptea-ncet se destramă,
Din vis mi-apari în minte.
Jocul de-a rana-adâncă
Ar trebui s-alung
Să mă transform în stâncă,
Să m-alerg, să m-ajung,
Să-mi regăsesc puterea
De-a mă spăla pe faţă
Fără-a mai bea licoarea
Trezirilor la viaţă.
Să te ascund în taină
Imensă-i lespedea,
A ta privire faină
S-o șterg pentru-a vedea
Cu ai tăi ochi, de mâine
Sau poate chiar de ieri,
Egoismul din mine,
Ascuns în multe seri.
Să-mi recunosc greșeala
De-a te iubi urlând
Să-mi lepăd îmbulzeala
De tine-n al meu gând.
Un cuvânt ți-am cerut,
Cel mai scurt de pe lume
Deși n-am priceput
Din ce-ai putut a spune
Nimic și niciodată
N-am cum să te-înțeleg,
Ieri spuneai că-i curată
Iar azi mă pui s-aleg,
Deși a mea-întrebare
A fost atât de netă...
Răspunsul tău mă doare
Și nici nu-s indiscretă,
Totuși aș vrea să știu,
S-aud din gura ta...
E deja prea târziu?
Răspunsu-i nu sau da?