Nici în astă noapte

Noaptea m-a scăpat din braţe ca pe-o clipă dispărută,
Glasul tău, leagăn lăuntric, freamată ca un ecou...
Fir de şoaptă-n noaptea crudă, pleopele nu-mi mai ajută,
Mă învăluie-n tăcere, răpindu-mi seara din nou.
Aş fi dat, din viaţa asta, toate nopţile pierdute,
Aş fi donat dimineaţa ce se naşte fără tine,
Aş fi dat şi-această noapte, clipele neprevăzute,
Aş fi dat toată tristeţea, zeci de lacrimi şi supine,
Le-aş fi pus toate pe-o frunză de sălcie adormită
Să se-nece lângă malul încrustat cu dor fierbinte,
Le-aş fi îngropat în taină pe-o planetă părăsită,
Să uit a lor goliciune, să nu-mi mai aduc aminte,
Nici de bezna fără margini, nici de somnul fără vise,
Gheare reci de insomnie plăsmuite de durere
Le-aş fi frânt în bucăţele, peste paginile scrise
Să-aştern doar două cuvinte, murmurate în tăcere.
N-aş fi ascultat cuvântul din depărtarea enormă
Ţi-aş fi simţit răsuflarea, mâinile de catifea
Mi-ar fi readus odihnă, sculptând noaptea-n altă formă
Însă nici în astă noapte ochii nu ţi-i voi vedea.