Târâş

Ca frunza ruginită mă voi frânge
Sub paşii tăi, râvnindu-ţi mângâierea,
În dor de verde, lacrima-mi va curge,
Pe ritmul toamnei ce-a adus tăcerea.

Ca un ciorchine copt şi plin de sevă
Mă voi lăsa la poalele durerii,
Să smulg cuvântul tău uitat în grevă ,
Să îmi hrănesc cu el meteahna serii.

Ca un miracol printre zori voi curge
Purtând în mine cioburi de rugină,
Când lacrimile nu-mi vor mai ajunge
Să împletesc un vers din rădăcină.

Ca orice trenă istovită voi parcurge
Prin roua dimineţilor fără splendoare
Drum către ochii tăi, de-mi voi străpunge
Genunchii, adunând din ei culoare.