Zbor

Am născocit o Lună peste toate
Bifând stele aprinse între timp,
Cu dragoste am împletit în noapte
Drum nesecat, vărsat în anotimp.
E liniște acum peste poiene,
Firave seri se scurg visând duios,
Gându-mi sărută somnul de pe gene,
Hrănindu-mă cu tot ce-i mai frumos.
Iubirea mi-a dospit în palma stângă
Jocul de-a viața, fără de coșmar,
Karmei, încearcă lacrima să-i frângă
Luminând zilele din calendar.
Mă pierd între iubire și miracol,
Nopțile toate le-mpletesc cu stele,
O lacrimă de dor am drept obstacol
Pândind din umbra zâmbetelor mele.
Rodesc sămânța veacului ce vine,
Sperând că voi renaște într-o zi
Și las în urmă ce mi se cuvine,
Trăind doar din dorința de-a clădi.
Țin palmele lipite în bărbie
Udându-le, uneori, fără spor,
Visez o lume-n care n-o să fie
Xenofobia, parte din decor.
Zbor!

Renasc

Oprisem la fereastră gândul,
Uitasem glasul tău ceresc,
Mă rătăcisem precum vântul
Să uit cât de mult te iubesc.

Oprisem lacrima să curgă,
Zorilor, rouă să le dau,
În suflet pacea să-mi ajungă,
Trecutului să te predau.

Oprisem dorul tău la poartă
Deși, bătea necontenit,
Ca ploaia, peste frunza moartă
Din toamnă, când am ruginit.

Oprisem stelele să cadă
Și norii i-am împrăștiat,
Cu mâinile-am făcut arcadă,
Zadarnic, nu te-am așteptat.

Oprisem pașii pe alee
S-alerge-ntruna fără rost.
Acum renasc ca o scânteie
Și-am uitat cât de greu mi-a fost.

Am pus inimile la-ncolţit

Sub perdelele de lacrimi
Am pus astăzi la-ncolţit,
S-alung din împrejurimi
Norul negru despletit...,
Am pus strop de vis, din soare,
Am pus picături de rouă
Din iubirea noastră mare,
Inimile, pe-amândouă,
Le-am ambalat în petale
Şi le-am pus la încolţit.
Vor găsi, poate, o cale
Să răsară, în sfârşit...
Vor găsi un drum, prin vise
Să renască triumfând
Şi din paginile scrise
Să se nască, ca un gând,
Ca un porumbel albastru,
Aripile să-şi urnească
Şi numai pe-al nostru astru
Setea să şi-o domolească.
Seminţe din strop de suflet
Am pus sub perdea de dor
Să-ţi mângâi iubirea-n cântec
Peste aripi de condor.