Vorbe de ceară

 

 

O frunză încerca să-mi spună,
În stilul ei primăvăratic,
Că tot ce zboară împreună
Se împlineşte enigmatic.

Ştiam că vorbele din ceară
Se vor topi în cel mai scurt
Şi călduros sfârşit de seară,
De când suflasem în iaurt.

A ruginit din prima clipă
Căzând sub pomul roditor
Din care nu se înfiripă
Decât un ger îngrozitor.

Acum se zbate sub zăpadă
În haina unui ghiocel,
Dar nimeni n-are timp să vadă
Ce primăveri ascunde-n el.

 

 

Singurul din Univers

Sub nămeţii de zăpadă

După gardul viu de vie,

Nimeni n-are cum să vadă

Flacără mai argintie.

Nici minuscula scânteie,

Ca un pui de licurici,

Nu-mi mai stoarce vreo idee,

Tot ce simt am strâns aici.

Totul ţipă, totul zbiară

Între pagini, sub copertă

Ca o lacrimă de ceară,

Curge setea elocventă.

Curge dorul tău fierbinte

În cascade grăitoare

Din suflet, în trup şi minte

Domneşti, raza mea de soare.

Multe suflete rănite

Se-ncâlzesc, sorbind iubirea

Slovelor acoperite

De dor, născând fericirea.

Mulţi se-nclină ascultându-ţi

Sufletul, prin mâna mea,

Eu aştern, pe veci, purtându-ţi

Fericită, dragostea.

Tu eşti singurul din lume,

Singurul din Univers

Ce zilnic, îmi poate pune

Lumea-ntreagă într-un vers.

Testament

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Pe perna mea de piatră
Aş vrea să-mi desenați
O lacrimă albastră,
Din norii parfumați
Cu visele pe care
Încercam să le-ating,
Zburând pe lângă zare
Tributul să-mi înving.

Sub haina mea de vreascuri
Să-mi șlefuiți dorințe,
Păstrate în adâncuri
Și lan de suferinţe,
Topite fără larmă
Sub flăcări nevăzute,
Smulse dintr-o alarmă
A gândurilor mute.

Să-mi dăltuiți speranța
Pe piatra funerară,
Când în sfârșit vacanţa
Dup-o viaţă amară,
S-a instalat zglobie,
Zâmbind în colţul gurii,
Din creștet în călcâie
Și-n pieptul picăturii.

Să-mi modelați din ceară
O inima topită,
Să scot capul afară
În lumea împietrită,
Când vântul vrea să zbiere
De dorul primăverii,
Să ung strofa cu miere
La începutul serii.

Să-mi întind aripi zvelte
Pe flăcările reci,
Cuvintele în trepte
Și versul pe poteci.
Să las putere-n muguri
Din paginile mele
Lacrima din adâncuri
Să zburde printre stele.

Aş vrea să fiu perfectă

Aş vrea să fiu perfectă, să nu mă prăfuiesc,
Aş vrea să fug de mine, să nu mă regăsesc,
Aş vrea să te revăd iubite o clipă, un minut,
Să-mi strălucească viaţa cea fără continut,
În lacrimi fericite să îţi scald orice seară,
Să nu resimt cum picuri pe sufletul meu ceară,
Aş vrea să fiu perfectă, să dăruiesc ce am,
Să nu primesc, în schimb, nici măcar un gram,
Aş vrea să fug de mine, la al tău piept să pier,
Să mă destram ca norul strivit de vânt pe cer,
Aş vrea să mă topesc ca visu-n trandafir,
Să îmi clătesc culoarea scăldată în zefir,
Aş vrea să-ţi fiu lumina cea călăuzitoare,
Să îţi dăruiesc totul şi să mă simt datoare
Veşnic să cuget verde ca frunza prinsă-n pom,
Aş vrea să fiu perfectă, dar sunt un simplu OM.