Zbor

Am născocit o Lună peste toate
Bifând stele aprinse între timp,
Cu dragoste am împletit în noapte
Drum nesecat, vărsat în anotimp.
E liniște acum peste poiene,
Firave seri se scurg visând duios,
Gându-mi sărută somnul de pe gene,
Hrănindu-mă cu tot ce-i mai frumos.
Iubirea mi-a dospit în palma stângă
Jocul de-a viața, fără de coșmar,
Karmei, încearcă lacrima să-i frângă
Luminând zilele din calendar.
Mă pierd între iubire și miracol,
Nopțile toate le-mpletesc cu stele,
O lacrimă de dor am drept obstacol
Pândind din umbra zâmbetelor mele.
Rodesc sămânța veacului ce vine,
Sperând că voi renaște într-o zi
Și las în urmă ce mi se cuvine,
Trăind doar din dorința de-a clădi.
Țin palmele lipite în bărbie
Udându-le, uneori, fără spor,
Visez o lume-n care n-o să fie
Xenofobia, parte din decor.
Zbor!