N-am să-nţeleg

De când mi-ai luat zâmbetul de pe buze
Luând în ceruri tot ce-aveam mai bun,
Toată suflarea vrea să mă acuze
Că nimănui nu vreau să mă supun.

Că numai Dumnezeu îmi e aproape,
Mă protejează permanent de zloată,
Că-n mine fericirea nu încape,
Iar de-o primesc, o-napoiez pe toată.

Ai luat cu tine-n lumea subterană
Tot ceea ce speram să mă ferească
De ceaţa asta dură, pământeană,
Ce-ncearcă zilnic să mă biciuiască.

Ai reuşit să iei cu tine-n ceruri
Tot ce străluce, fără nicio teamă,
Sufletul mi l-ai cufundat în geruri,
Mi-e dor de tine, dor de tine, mamă!

N-am să-nţeleg de ce a fost să fie
Ca tu, copil plăpând, să putrezeşti
Iar eu s-aştern cu lacrimi pe hârtie,
Mi-e dor de tine, mi-e dor să-mi zâmbeşti!

În vise-mi spui că nu e loc de mine
Deşi în lacrimi multe te implor,
Să-mi faci şi mie-acolo lângă tine
Un locuşor, atât, un locuşor.