Cuib de petale

 

 

 

Prin ceaţă deasă şi prin fum
Am răzbit fără încetare,
Chiar dacă am vărsat pe drum
Oceane de lacrimi amare.

Am trecut prin orice obstacol
Cu-ncrederea în Dumnezeu,
Clipă de clipă, un miracol
A-nflorit din sufletul meu.

Multe buruieni vopsite
Mi-a fost dat să-mi iasă-n cale
Dar mi-am pictat în cuvinte
Lumea mea, cuib de petale.

Am împărtăşit menirea
Doar celor ce au înţeles
Că pe tărâmul meu, iubirea
S-a infiltrat adânc în vers.

Când am fost

Când lumina se va stinge
Peste paginile mele,
Aripile vor învinge
Şi-am să zbor sus, sus, la stele
Să le-aşez cu-ndemânarea
Unui fin ceasornicar,
Aşa cum visează marea
Să încapă în pahar,

Când luceafărul va pune
Stelele din loc în loc
Şi între ele voi compune
Vise prinse de mijloc,
Le voi pudra cu speranţa
Rătăcită pe pământ,
Dăruindu-le vacanţa,
Vei realiza că... sunt.

Mă vei caută prin noapte,
Prin apusul trecător
Dar, voi fii sus, sus, departe
Fără lacrimă şi dor.
Voi îmbrăţişa izbânda
De a-ţi dărui balsam
Din iubire şi dobânda
Poemelor, gram cu gram.

Când lumina se va stinge
Ca-ntr-o sală de spectacol
Şi din când în când va ninge
Cu vers alb, ca prin miracol
Îţi vei aminti de mine
Ca de-o lacrimă pierdută
Dintr-un imens dor de tine,
Din iubire concepută.