Zadarnic cauţi umbre

 

 

 

Va trebui să zbier, să strig cu frenezie,
Să mituiesc trompeta sau tobele stridente?
Dar eu nu ştiu s-o fac, eu aştern poezie
Sau doar gânduri mărunte, zic eu, adiacente.

Ce-ar trebui să fac să-mi înţelegi amarul,
Ce-ar trebui să scriu ca să mă poţi citi?
Sunt doar un strop de suflet ce spulberă coşmarul,
N-am stânci otrăvitoare în dreptul inimii.

Încerc să-ţi aflu scopul, să-ţi dau masca deoparte,
Să-ţi pun în palme totul, aşa cum e de fapt,
Dar mă loveşti întruna, cu laude deşarte
Şi nu cred în fantasma unui tablou inapt.

De vei pleca, ştiu sigur că-n zori te vei întoarce
Să-mi răscoleşti tăcerea aşa cum faci de fel
Când roua dimineţii o lacrimă îşi stoarce
Din iarba primăverii în al meu sufleţel.

Zadarnic cauţi umbre, s-au dus de-o veşnicie,
Nu le mai iau în seamă de când s-au dezmembrat,
Ignor a lor culoare, albastru-i pe hârtie,
În versul meu răsună ce s-a concretizat.