Numai este loc în vis

I-am dat voie nopţii hâde să-mi înece zorii-n vise
Dintre cele mai albastre, precum ochii tăi plecaţi,
Să-mi inunde întristarea şi cuvintele nescrise
Cu iubire arzătoare, rătăcind nemotivaţi.

Am lăsat năluca rece să-şi aştearnă picătura
De venin linguşitor, ignorând mesajul care
Într-o zi-mi oferea luna doar dac-aş fi deschis gura,
Acum totul e penibil, acum totul e uitare.

Între timp, venind furtuna, într-o seară oarecare
S-a regăsit în popasul ce-alina orice arsură
Dar, uitând să descifreze valul rătăcit de mare
A primit răspunsul veşted, ruginit peste măsură.

Numai este loc pe coală, numai este loc în vis,
Jocurile mult prea crude mi-au înceţoşat privirea,
Numai sunt cuvântu-n care te scăldai de cum l-am  scris,
Infloresc în primăvara, redescoperind iubirea.

Iubire clară

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

M-a cuprins așa un dor
Să-ntind aripa, să zbor
Peste gânduri și cuvinte
Goale, slobode, absente...

M-a cuprins un dor de pace...
Peste-a lumii carapace
Aș împrăștia iubire,
Răutatea s-o deșire.

M-a cuprins un dor nătâng
S-aștern tot ce port în gând
Fiindcă știu că vei râvni
Să fi sincer într-o zi.

M-a cuprins așa o greață
Să-ți citesc de dimineață
Comentariul anonim...
Geaba-mi spui că scriu sublim.

M-a cuprins un dor fierbinte
Să-aud ce-ți trece prin minte,
Când aşterni tu adevărul...
Teamă mi-e că-mi piere dorul.

M-a cuprins iubirea clară,
Nu-mi mai e viaţa amară,
De iubire-îmbrățișat,
Dorul meu s-a spulberat.

Un cadou de la prieteni dragi!

geaninalisandru Says:
iunie 2, 2011 la 3:15 pm la: http://lisandrulisandru.wordpress.com/2011/06/02/tinerete-fara-batranete-sau-fericita-iluzie-a-nemuririi-noastre/comment-page-1/#comment-28763


Pentru Dana Pătraşcu,
de la aflarea veştii sunt sfâşiată de gânduri şi întrebări. Singurul lucru pe care mai am putinţa să-l fac în aceste clipe este să îţi dăruiesc cu tot sufletul câteva rânduri:

Din lut şi scrum am renăscut, însă acum mi-e sete,
Aş vrea să mă revărs într-ale apei plete,
Să urc cu dor un drum cu şapte trepte,
Ce mi-l sădeşte apa-n gând dorind să mă răsfeţe.
Urc prima treaptă, primul pas , cu toată veselia
Ridic un ochi, îl pun pe cer şi scriu COPILĂRIA.
Cu celălalt urc tot mai sus, pe treaptă, cu decenţă
E mult mister, îmi place aici, salut ADOLESCENŢĂ!
A treia treaptă mă aşteaptă, îi simt intensitatea,
Fii drept, îmi spune acum treapta, eu sunt MATURITATEA.
Bătrân de sunt, eu tot mai urc o treaptă, şi încă una,
Cu un picior pe treapta cinci, ating ÎNŢELEPCIUNEA.
Mai am doar două de urcat şi beau din APA VIEŢII,
Regrete n-am şi am să urc, ţinându-mă de zidul tinereţii.
Un zid de flori, mult verde-am pus, iubire şi speranţă,
Din lut şi scrum am renăscut, mă reîntorc la VIAŢĂ.

Ploaia la indigou de-aseară
Mi-a furat mintea într-o clipă
Inima mi-a făcut amară,
Şi am lovit adânc, în pripă
Fără să mai gândesc sau poate
Eram plecată pe alei...
De nuci înalţi, pierdută-n noapte...
Îmi cer iertare dragii mei!
Cu vestea mea v-am întristat
Vă rog să-mi scuzaţi comportarea!
Nu-mi amintesc când am tastat,
Parcă mă furase uitarea...

Încrederea e floare rară

Metafora de-aş arunca
Din rimele cele mai vechi
O clipă doar de-aş abdica,
Pe lâng-ale tale urechi,
Pe plete să-ţi cobor alene,
În inima să îţi ajung,
După ce-am sărutat pe gene
Visul curat, să îţi alung
Din suflet orice îndoială,
Din ochi părerea fără bază
Ce-i de fapt superficială...
Nu pot, iar asta mă-ntristează.
Mă tot întreb ce s-a-ntâmplat
De ce crezi tu că-ţi calc pe urme?
Tot ce-ai rostit e-adevărat?
De ce visezi că-n uniforme
M-aş îmbrăca cum mulţi o fac,
După atât-amar de zile?
Crezi că-n minciună mă complac
Metamorfozând dor de tine
Şi nu-ţi spun verde-n faţă tot?
Oare ce crezi că m-ar reţine?
...Să tac... din viaţă să te scot...
...Să numai zbor pe culmi alpine...
Să nu-ţi mai scriu nici strop de vers?
De teamă că-nţelegi greşit
Cum ai citit astăzi... invers...?!?
Să-mi construiesc alt drum... spăşit...
Aş putea mâine, dar nu vreau
Doar tu mi-eşti înger păzitor
Pe-alte alei nu vreau să stau!
Tu nu eşti simplu trecător!

Încrederea e floare rară
Ca şi iubirea dragul meu,
Nu vine-n zori - pleacă spre seară...
E floare de la Dumnezeu!
Nu se-ofileşte peste noapte,
Iubirea mea nu-i o părere
Nu-i vorbă-ascunsă printre şoapte!
Iubirea mea e-a ta avere!
Iar de nu crezi c-ar fi reală
Aşa cum am pretins mereu...
Mă înec într-o bănuială...
Ce e cu tine dragul meu?