Versuri frânte-n cozi de stele

 

 

 

În fiecare an aştept,
să plouă să te pot vedea,
să mă înalţi la al tău piept,
să mă transformi în fir de stea,
să mă aduni, să mă inspiri,
să punem teii la un loc,
să-mi spui ce pui în trandafiri
şi-n dragostea fără noroc.

Să-mi pui pe vis frânturi de stea
şi lacrimi albe de zefir,
să mă topeşti în palma ta,
cu-aromă grea de trandafir.
Să-mi spui că plopii s-au mutat
pe-aleea zilelor pustii,
să mă întorci neapărat,
din drumul meu, să nu-ntârzii.

Mi-e dor de tine neîncetat,
zadarnic ţip, mă arde-n piept,
mistuitor, dor deşucheat,
în fiecare an te-aştept.
Tu ai plecat eu m-am născut
mult prea târziu să pot avea
iubirea ce ne-a conceput,
vers frânt din cozile de stea.

 

Să-mi spui că numai are rost

să te aştept la infinit,

că-n lumea asta, contra cost

e totul, că ne-am irosit.

C-am devenim nişte roboţi,

că nu mai ştim ce nu e drept,

că tu în versuri ne socoţi,

iar eu în vers am să te-aştept.

 

 

 

O grămadă de cuvinte

Florile se nasc în glastră
Creponate îndeajuns
Pentru năzuinţa noastră
De-a distruge ce-am ascuns.

Numai e ce-a fost odată,
Nici măcar miezul de pâine
Nu se simte pe lopată,
Prânzuind ziua de mâine.

Sfertul academic duce
Undeva-n ipocrizie,
Naftalina-i mult mai dulce
Ca ceaiul de păpădie.

Cel ce iartă, nu devine
Mai puternic, ci uituc,
În scurt timp i se cuvine
Răstignirea pe butuc.

Fiul se dezice-n grabă
De părintele bătrân,
Dezmierdând pe bani o babă,
Ce-are silicon în sân.

Teii plâng loviţi de soartă
C-au prins ultima-nfrunzire,
Peste gard nu se mai poartă
Lecţiile de citire.

O metaforă se smulge
Dintr-un soi de măr pitic,
Şarpele la sân ajunge
Cu veninul pus în plic.

Timpul pironit priveşte
Cum i-o ia moda-nainte,
Palme de lozinci primeşte
Hămesite de cuvinte.

Toată floarea tolănită
S-a înverşunat, în glastre
Să emane, otrăvită,
Bir pe sufletele noastre.

Buruienile-s păstrate
În ghivece poleite,
Blestemând înverşunate
Ferestrele aburite.

Podul cade peste mine
Plin de sfaturi şi idei,
Dumnezeu mă mai susţine
Printre lupi, ciobani şi miei.

Nu cobori Tu, Doamne Sfinte
Din a Ta Împărăţie,
Să ne-arăţi că în morminte
Nu e loc de avuţie?