O grămadă de cuvinte

Florile se nasc în glastră
Creponate îndeajuns
Pentru năzuinţa noastră
De-a distruge ce-am ascuns.

Numai e ce-a fost odată,
Nici măcar miezul de pâine
Nu se simte pe lopată,
Prânzuind ziua de mâine.

Sfertul academic duce
Undeva-n ipocrizie,
Naftalina-i mult mai dulce
Ca ceaiul de păpădie.

Cel ce iartă, nu devine
Mai puternic, ci uituc,
În scurt timp i se cuvine
Răstignirea pe butuc.

Fiul se dezice-n grabă
De părintele bătrân,
Dezmierdând pe bani o babă,
Ce-are silicon în sân.

Teii plâng loviţi de soartă
C-au prins ultima-nfrunzire,
Peste gard nu se mai poartă
Lecţiile de citire.

O metaforă se smulge
Dintr-un soi de măr pitic,
Şarpele la sân ajunge
Cu veninul pus în plic.

Timpul pironit priveşte
Cum i-o ia moda-nainte,
Palme de lozinci primeşte
Hămesite de cuvinte.

Toată floarea tolănită
S-a înverşunat, în glastre
Să emane, otrăvită,
Bir pe sufletele noastre.

Buruienile-s păstrate
În ghivece poleite,
Blestemând înverşunate
Ferestrele aburite.

Podul cade peste mine
Plin de sfaturi şi idei,
Dumnezeu mă mai susţine
Printre lupi, ciobani şi miei.

Nu cobori Tu, Doamne Sfinte
Din a Ta Împărăţie,
Să ne-arăţi că în morminte
Nu e loc de avuţie?

Am sorbit sfânta iubire

A sosit în sfârsit vremea, aripile ne-au crescut,
Râurile fericirii ne-au cuprins în noaptea albastră,
Te-aşteptam ca pe-o vacanţă, aşteptam să te sărut
Să-nsiropăm cu iubire şi dragoste bolta noastră,
Să zburăm fără de aripi, să zburăm fără rachetă,
Să zburăm încătuşaţi printre râuri de lumină
Iar când zorii ne dezmierdă să revenim pe planetă,
Să sorbim sfânta iubire scoasă de la naftalină
Doar de noi, doar noi pe lume ne putem aşa iubi
Şi ne vom iubi de-a pururi trecând munţii cei stâncoşi,
Zborul nostru plin de stele ancorând în orice zi
În oceanul de iubire plin de ochii tăi frumoşi.