Eu vin din altă lume!

Eu vin din altă lume!

Sau nu mai văd eu clar?!?

La noi, acolo, spune,
adevăr, nu coşmar,
cum să educi tristeţea
să fugă în păduri,
să desluşeşti blândeţea
printre dărâmături,
să-i dai în schimb, iubirii,
când ţi-a fost dat s-o ai,
lacrima fericirii
şi şoaptele de Rai.

Aici, iubirea umblă
în haine reci, pe stradă,
se zbate în penumbră
şi n-are cin' s-o vadă.

În lumea mea, iubirea,
cea fără de perdele,
inspiră împlinirea,
nu moare printre stele.

În lumea voastră, parcă
e un păcat a spune:
Cum să nu poţi? Încearcă!
Vei vedea..., clipe bune
vor inunda prezentul,
şi, pacea, mult visată,
va curge-n afluentul
în care niciodată
nu te-ai simţit mai bine,
decât în zori de zi.

Ai încredere-n mine?

Sau din ce lume vii?

Un miez de nucă

De la un timp sunt ca un miez de nucă,
Mă-nchid în mine tot mai apăsat,
Orbirea lumii sufletu-mi usucă
Şi nu-mi găsesc lichidul adecvat.

De la un timp sunt ca o frunză-n vânt
Mă las lovită de orice furtună,
Ascult uimită groaza din cuvânt
Şi mă întreb, în gând, ce-o vrea să spună.

De la un timp îmi plânge plânsu-n mine
Îmi adâncesc lacrimile pe rând,
Aştept răsplata ce mi se cuvine
Să văd şi eu de fapt ce-ascunzi în gând.

Cu ochii minţii, văd doar sărbătoare,
De iarna crudă chiar m-am săturat,
Nevăzător, cu ochelari de soare
Şi-un ger cumplit în suflet, m-am mutat.

Sub coaja nucii mi-am găsit popasul,
Mă apară de orice lovitură,
Nu-ţi cer bineţe, încă-ţi aud glasul,
Mă calcă apăsat pe bătătură.

De la un timp sunt ca un miez de nucă,
Adun în mine toată-amărăciunea,
Tu mă loveşti cu ura ta năucă,
Eu mă ridic spunându-mi rugăciunea.

Numai este loc în vis

I-am dat voie nopţii hâde să-mi înece zorii-n vise
Dintre cele mai albastre, precum ochii tăi plecaţi,
Să-mi inunde întristarea şi cuvintele nescrise
Cu iubire arzătoare, rătăcind nemotivaţi.

Am lăsat năluca rece să-şi aştearnă picătura
De venin linguşitor, ignorând mesajul care
Într-o zi-mi oferea luna doar dac-aş fi deschis gura,
Acum totul e penibil, acum totul e uitare.

Între timp, venind furtuna, într-o seară oarecare
S-a regăsit în popasul ce-alina orice arsură
Dar, uitând să descifreze valul rătăcit de mare
A primit răspunsul veşted, ruginit peste măsură.

Numai este loc pe coală, numai este loc în vis,
Jocurile mult prea crude mi-au înceţoşat privirea,
Numai sunt cuvântu-n care te scăldai de cum l-am  scris,
Infloresc în primăvara, redescoperind iubirea.

Răsplata

 

 

Din lumea asta, aş putea,
Să-mi iau tot ceea ce-mi doresc,
M-aş răcori cu dragostea
Când ochii tăi mă încălzesc.

Din glasul tău, îmi e de-ajuns
Un sunet cât o-nghiţitură
Şi aş simţi cum m-a pătruns
Iubirea pură, din scriptură.

Din mâna ta iau mângâiere,
Pentru trei lumi de sihăstrie,
Privirea ta-i a mea avere,
Sărutul tău a mea simbrie.

Din lumea asta, aş putea,
Să-mi iau tot ceea ce-mi doresc,
Îmi e de-ajuns iubirea ta,
Nu încetez să te iubesc!

Tu eşti răsplata vieţii mele
Pe care n-am visat s-o am,
Eşti luna plină printre stele
Şi soarele zâmbind în geam.