De Florii, femeia-i floare
Atunci când n-o poţi avea,
Când o ai, îţi e datoare
Să-ţi aducă-n pat berea,
Să te spele, să-ţi gătească,
Să-ngrijească de copii,
Rugămintea femeiască:
Dă Doamne, numai Florii!
De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă Versul, pe care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.