Cruda realitate

 

 

O cortină înceţoşată
Se aşează peste noi,
Numai e ce-a fost odată,
Sufletul devine sloi.

Soarele de după nouri
Mai zâmbeşte câteodată,
Căutându-şi autorii
De iubire adevărată.

Câte unul se descrie
Ca fiind cel mai de soi,
În cel mai scurt timp se ştie
C-a iscat doar tărăboi.

De prin colţuri se adună
Iluştrii cercetători,
Câte-n stele şi în lună
Ne promit, trăgând de sfori.

Unii sfarmă piatra-n patru
Înainte s-o privească,
Alţii înlesnesc un teatru
Universul să uimească.

Lumea prinde-o altă formă
Şi-un miros fenomenal,
Se iubeşte fără normă,
Cu contract prenupţial.

Uneori, păşind sfioasă
Printre spini, se mai zăreşte
Câte-o dragoste aleasă
Dar, se pierde cum sclipeşte.

Nopţile ascund durerea
Lacrimilor insomniei,
Tinerii-şi găsesc plăcerea
Pe braţele infamiei.

Fecioarele despletite
Se întrec în operaţii,
Oferindu-şi dezgolite
Sufletul, la licitaţii.

În biserici se bârfeşte
Mai ceva ca în troleu,
Doar când necazul loveşte
Îl găsim pe Dumnezeu.

Cerul plânge şi suspină
Dând ofrandă câte-o stea
Dar, ascundem de lumină
Şi sufletul şi fruntea.

Dragostea adevărată,
Se aruncă la gunoi,
O lume robotizată,
Păşind de fapt înapoi.

Crapă piatra de durere,
Lemnul verde se usucă,
Viaţa se trăieşte-n sere,
Zâmbeşte doar cine-apucă.