Zorii unei poezii

 

 

Credeam că lumea se sfârşeşte
Sub ceaţă şi ipocrizie,
Credeam că luna îmi zâmbeşte
Doar pentru a-mi oferi mie
O alinare-n nopţi târzii,
Când insomnia nu se lasă
Pe stele să-aştern poezii
Din stropi de dragoste aleasă.

Credeam că lumea se scufundă
Încet dar sigur, uneori,
Că tot ce zboară se confundă
Când soarele i-ascuns în nori.
Credeam că aripi protectoare
Ai întins doar pentru o zi
Să-i dai iubirii o culoare
În zorii unei poezii.

Credeam că doar în visul meu
Exişti, fără nicio îndoială,
Că numai bunul Dumnezeu,
Cu grija Lui monumentală,
Încrederea-mi poate reda,
Să mă ridic, să înfloresc,
Să uit de tot ce-mi îngheţa
Sufletul şi să te iubesc.