Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta dealuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dealuri. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Aici n-a murit iubirea

 
 
I-am scris soarelui o notă
S-o recite când adoarme,
Când va pune redingotă
Nopţilor fără de arme.

I-am spus totul verde-n faţă,
Nimic nu mă mai reţine,
Nici măcar de dimineaţă
Când fură vise divine.

Nu se aştepta, desigur,
La a mea seninătate,
Am vrut numai să-l asigur
Că n-are mereu dreptate.

M-a privit o clipă-n grabă,
Încruntat ca şi-altădată
Apoi şi-a văzut de treabă
Luminând lumea cealaltă.

Într-o seară, printre creste
L-am zărit cum îmi citea
Sufletul, ca pe-o poveste
Ce emană dragostea.

S-a ascuns de după dealuri
Punând nopţilor candoare,
Stropi de suflet curg în valuri
Numai dintr-o lumânare.

Nu-i nevoie de furtună
Pentru-a crea omenirea,
Strop cu strop aici se-adună,
Unde n-a murit iubirea.

Pâlpâie în continuare
Flacăra iubirii sfinte,
Când voi pleca la culcare,
Luminez printre morminte.

Iar dacă din întâmplare
Strada îmi vei lumina,
Nu uita că eşti o floare
Ce-mi alină pagina.

 

vineri, 8 aprilie 2011

Clădeşti înalt



Clădeşti înalte ziduri...,
Pe schele am urcat,
În palme-am făcut riduri,
Nu pe suflet furat,
Mă-ndepărtezi de mine,
Te uit..., când voi pieri
Şi-mi va fi dor de tine
Numai cât voi trăi.
Rostogoleşti la vale
Vitala mea licoare,
Te smulgi din a mea cale
Iar eu rămân datoare,
Să te aştept în lacrimi,
Să te aştept râzând,
Să nu fim două inimi
Ci doar un singur gând.

Clădeşti înalte vise
În nopţile târzii,
În clipe interzise
Eu te aştept să vi
Să m-aduni de pe câmpuri
Cu picături de verde,
Să mă săruţi pe muguri
Chiar dacă mă voi pierde,
Rostogolită-n valuri
Din marea de iubire,
Mă voi urca pe dealuri
Scăldată în uimire...
Am întâlnit aievea
Ce nimeni n-a palpat,
Dumnezeu şi iubirea,
Exist cu-adevărat.